Neelam Gill a devenit un nume celebru in lumea modellingului. Nascuta in Anglia, tanara de origine indiana care s-a transformat in preferata creatorilor de moda a aparut in campanii pentru Burberry si a pozat pentru revista Vogue. Anul trecut a defilat chiar pentru Kanye West la New York Fashion Week.
De cand e chemata mereu sa pozeze si sa prezinte pentru brand-uri importante, paparazzi au inceput sa ii urmareasca fiecare pas si sa "vaneze" ipostazele obisnuite din viata ei. Ceea ce au si reusit!
In urma cu putin timp, ei au surprins-o pe Neelam alaturi de iubitul ei, rapperul J $tash, in timp ce-si faceau cumparaturile pe celebrul Rodeo Drive din Beverly Hills. Indragostiti, cei doi nu si-au putut dezlipi mainile unul de pe celalalt si au oferit cateva cadre de senzatie angajatilor publicatiilor mondene.
Neelam a dezvaluit intr-un interviu ca fostii sai colegi de liceu o discriminau din cauza originilor sale indiene si a pielii sale inchise la culoare. Intre timp, trasaturile ei exotice au inceput sa fie din ce in ce mai apreciate, iar modelul a marturisit ca in unele fotografii pielea ei este chiar mai inchisa, in mod intentionat, decat in realitate.
Tabloidele britanice au speculat mult pe seama unei relatii intre modelul de origine indiana si fostul membru al trupei One Direction, Zayn Malik, inainte sa o vada alaturi de J $tash. Pentru a pune punct zvonurilor, ea a inceput sa se afiseze mai des cu rapperul, de unde si cadrele recente surprinse de paparazzi.