Pana sa ajunga cunoscuta in intreaga lume datorita primului ei rol principal intr-un film, simpatica blonda a avut o ascensiune lenta, dar sigura la Hollywood.
Elisha a inceput sa lucreze ca model inca de la varsta de 9 ani, in Canada natala. Tot atunci, vedeta a aparut in serialul horror pentru copii "Are you afraid of the dark", care a marcat prima ei aparitie TV.
Intre 1997 si 2001, blonda a aparut in mai multe filme in Canada, iar in 2001 si-a facut debutul si in SUA, in serialul "24", in rolul fiicei personajului principal, Jack Bauer, interpretat de Kiefer Sutherland.
In 2003, actrita a facut trecerea pe marile ecrane, odata cu doua roluri minore din productiile "Old School" si "Love Actually". Dupa doar un an i s-a oferit rolul principal din comedia romantica "The Girl Next Door", in care trebuia sa interpreteze o actrita de filme porno. Desi a vrut sa refuze initial rolul, a fost convinsa de regizor ca este o decizie buna pentru cariera ei.
Regizorul a avut dreptate, iar rolul din comedia romantica a propulsat-o pe Elisha printre cele mai dorite tinere actrite din Cetatea Filmului. Dupa "The Girl Next Door", frumoasa blonda a aparut in horror-ul "House of Wax", dar si in filme indie precum "The Quiet" sau in thriller-ul "Captivity".
In 2009, Elisha si-a reluat rolul in serialul "24", iar in prezent fanii o pot urmari intr-un alt serial de succes, "Happy Endings".
In prezent actrita are 31 de ani si este casatorita cu un jucator profesionist de hochei pe gheata, sport al carei fana este.