Kevin Costner a înregistrat prima victorie în dosarul de divorț deschis de soția lui, Christine Baumgartner. Actorul din Yellowstone a obținut, în instanță, evacuarea din casă a partenerei sale de viață din ultimii 18 ani.
Christine Baumgartner i-a cerut divorțul lui Kevin Costner, însă a refuzat să se mute din căminul conjugal, conform prevederilor contractului prenupțial.
Un judecător din SUA a decis ca femeia să plece din casă până la sfârșitul lunii iulie 2023, scrie TMZ. În documentele emise de instanță se arată că soția lui Costner a încercat să tragă de timp, susținând că mutarea este o „întreprindere majoră” care necesită „o planificare atentă”. Judecătorul nu a fost de acord.
Kevin Costner s-a plâns în instanță că soția nu vrea să plece din căminul conjugal, deși ea a depus actele de divorț.
La scurt timp după demersul în instanță au apărut imagini cu impresionanta vilă a cuplului Costner-Baumgartner, evaluată azi la 145 de milioane de dolari.
Kevin Costner (68 de ani) și Christine Baumgartner (49 de ani) au fost căsătoriți 18 ani și au trei copii împreună: Cayden (15 ani), Hayes (14 ani) și Grace (12 ani). Cei doi au fost de acord să împartă custodia celor trei copii.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO: