În ultima perioadă, bruneta născută în Pașcani a ieșit în evidență și prin viața amoroasă extrem de tumultuoasă.
Anul trecut ea a pus capăt unei relații intens mediatizate cu designerul german Philipp Plein, care s-a iubit și cu o altă româncă celebră în lumea showbiz-ului, Mădălina Ghenea. Andreea Sasu a depășit rapid momentul critic, iar acum încearcă din nou să se stabilizeze din punct de vedere sentimental.
Începutul lui 2019 e unul învolburat pentru frumoasa Andreea, care a avut o scurtă relație cu unul dintre cei mai valoroși motocicliști din lume, pentru ca apoi să intre în grațiile unui cunoscut fotbalist italian.
Cronologic, în luna februarie, presa tabloidă din Italia a luat „foc” la auzul veștii că pilotul Andrea Iannone (participant în MotoGP) s-a cuplat cu Andreea Sasu pentru a o face uitată pe Belen Rodriguez, una dintre femeile fatale din Peninsulă. Senzuala româncă l-a cucerit pe Iannone cu farmecele sale, dar și cu pasiunea pentru motociclism. De altfel, se pare că Andreea nu duce lipsă de adrenalină, ea delectându-se în timpul liber cu echitația, dar și cu kickboxing-ul.
Andrea și Andreea au format un cuplu doar câteva săptămâni, pilotul italian fiind surprins la mijlocul lunii martie într-o plimbare romantică alături de modelul francez Audrey Bouette.
Nici Andreea noastră n-a stat degeaba, iar jurnaliștii de la SkySport dau ca sigură o idilă cu fotbalistul Riccardo Saponara (27 de ani), legitimat în prezent la Sampdoria Genova, dar care a trecut și pe la AC Milan și Fiorentina.
Detaliul care le-a confirmat italienilor faptul că Andreea Sasu și Saponara sunt mai mult decât simpli amici a fost o discuție pe Instagram între cei doi, în care fotbalistul o complimentează pe româncă, iar aceasta îi răspunde imediat cu un mesaj de mulțumire, însoțit de niște „inimioare”.