Victor Micula, implicat într-un nou scandal: Un întreg volum de la dosarul său a dispărut


În toamna lui 2020, adică în urmă cu aproximativ un an, numele lui Victor Micula, fiul lui Viorel Micula, unul dintre cei mai bogați români, apărea în toată presa, din cauza unui scandal monstru.


La acea vreme se nota că tânărul avea legături incredibile cu oamenii legii din Oradea și chiar accesa bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a aflat detalii despre diferite persoane. Mai mult decât atât, Victor Micula ar fi participat la unele acțiuni ale poliției, fiind îmbrăcat uniformele oficiale ale organelor din România! Printre persoanele pe care le urmărea Victor Micula se află inclusiv Vlăduța Lupău, una dintre cele mai iubite vedete din țara noastră.

„În seara zilei 21 aprilie 2018, suspectul Victor Micula a intrat în aceeași încăpere unde își desfășura activitatea suspecta Ile Camelia, și anume în Poliția Municipiului Bihor Biroul Supravegheri Video, unde, în prezența unei persoane aflate în cercul său relațional, cu folosirea userului și parolei numitei Ile Camelia, care și-a dat acordul prealabil în acest sens, a accesta nelegal, în interes personal, cu depășirea limitelor autorizării permise agentului de poliție Ile Camelia, mai multe baze de date gestionate de Ministerul Afacerilor Interne, și anume Evidența Auto, Evidență Persoane, respectiv Evidență Pașapoarte, în scopul de afla date confidențiale în legătură cu o persoană de sex feminin (interpretă de muzică populară), respectiv cu privire la membrii familiei acesteia, fapt care a produs indignarea unor lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Serviciul Acțiuni Speciale, care se aflau la acea oră în sediul Poliției Mun. Oradea”, se arată în dosarul în care fiul lui Viorel Micula a fost pus sub urmărire penală şi riscă pedeapsa cu închisoarea.

Acum, noi detalii șocante din dosarul tânărului ies la iveală! Un întreg volum a dispărut din arhiva Tribunalului Bihor, iar instanța continuă să-l caute, fără să anunțe poliția, după cum notează Libertatea. Din câte se pare, volumul cu pricina conține chiar declarațiile martorilor din acest dosar și a dispărut în urmă cu două luni.

„Până în acest moment, întrucât etapa cercetărilor prealabile nu a fost finalizată, nu s-a luat nici o decizie în privința sesizării organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii vreunei infracțiuni în legătură cu dispariția acestui dosar”, a anunțat instanța.

  • Victor Micula, implicat într-un nou scandal: Un întreg volum de la dosarul său a dispărut

related posts

Modifică setările cookies