Dacă asemenea evenimente de premiere se desfășoară de obicei într-o atmosferă de sărbătoare, la Premiile Cesar a domnit haosul. Totul a pornit de la filmul „J՚Accuse” regizat de Roman Polanski, care a primit cele mai multe nominalizări, 12.
Nimeni n-a criticat producția în sine, ci faptul că Polanski (86 de ani) e un personaj extrem de controversat, având la activ mai multe acuzații de agresiune sexuală, inclusiv un viol asupra unei minore de 13 ani, fapt petrecut în 1977 și rămas nepedepsit.
Astfel, mai multe persoane au protestat în afara sălii unde s-au decernat premiile Cesar, dar și în incintă. Cea care a provocat „revoluția” a fost actrița Adele Haenel (31 de ani).
Mai exact, când Polanski a fost anunțat ca cel mai bun regizor, aceasta s-a ridicat și a plecat extrem de nervoasă, scrâșnind printre dinți cuvinte ca „rușine” și „trăiască pedofilia”. Gestul lui Haenel n-a rămas singular, alți câțiva invitați urmându-i exemplul.
De menționat faptul că Roman Polanski și-a primit premiul în absență, el evitând prezența în sală tocmai din cauza acestui puternic curent negativ iscat în opinia publică asupra persoanei sale.
Foto Getty Images!