E normal sa ne dorim perfectiunea, sa aspiram catre ideal atat in ceea ce priveste fericirea proprie cat si rezultatele profesionale. Insa anormalitatea nu e nici ea departe in contextul in care ne referim la operatiile estetice. Nu mai e demult vorba despre chirurgia estetica ce avea ca scop initial retusul anumitor deformari sau estomparea semnelor trecerii vremii.
In prezent, "tuning-ul" a devenit un MUST printre femeile de toate varstele, ba chiar o greutate ce atarna pe umerii celor ce trebuie sa tina pasul cu aceasta "moda a siliconului" sau se vad nevoite sa apeleze si sa se supuna la astfel de interventii doar pentru a nu fi marginalizate. De exemplu, marirea de sani sau rinoplastia reprezinta doar cateva dintre "trucurile” de infrumusetare la care recurg zilnic femei cu varsta cuprinsa in 18 si 64 de ani.
Potrivit unui studiu realizat de catre American Society for Aesthetic Plastic Surgery, in 2009, in ciuda crizei economice, numarul operatiilor estetice efectuate a scazut cu doar 2%. Asadar, vorbim despre un nou trend ingrijorator care parca aduce cu celebrul proverb: "tara arde, baba se piaptana". Daca ne-am fi oprit la coafat ar fi fost ceva, dar cum top 5-ul "modificarilor" de gen se arata dupa cum veti vedea in continuare, motivele de ingrijorare sunt argumentate:
1.Operatia de marire de sani
2.Liposuctie
3.Blefaroplastie
4.Rinoplastie
5.Abdominoplastie.
Aceleasi statistici mai trag un semnal important de alarma: tot mai multe tinere, care nu se afla inca la varsta majoratului, viseaza la momentul in care vor ajunge sa-si mareasca bustul prin implanturile cu silicon, fiind din ce in ce mai influentate de "modelele de plastic" prezente in media. Sa nu ne mire faptul ca si in Romania este prezent acest fenomen in conditiile in care tinerele de 18-19 ani primesc deja in dar, cu ocazia majoratului, implanturile mult visate.
Varsta pacientelor care apeleaza la chirurgia estetica si implicit la interventia de marire a sanilor scade dramatic pe an ce trece. Tinerele ajung insotite de parinti la cabinet, pentru a-si implini visul mult dorit: un bust mai proeminent. In SUA, statisticile prezinta o situatie alarmanta: peste 200.000 de adolescente pana in 18 ani au apelat la "schimbarile minune" in 2009, iar numarul este cu siguranta, in crestere in 2010.
Perfectelor, nu putem trage decat o singura concluzie: Spuneti NU operatiilor estetice si invatati sa va iubiti mai mult pentru calitatile voastre naturale!