INTERVIU EXCLUSIV Pofte de gravidă! Cum și-o imaginează Feli Donose pe fetița ei!


Feli trăiește intens cea mai frumoasă perioadă din viața ei! În două luni urmează să devină mamă de fetiță și este extrem de nerăbdătoare să își cunoască bebelușa. Ce fel de mamă se imaginează, ce pofte a avut în această perioadă și care sunt temerile pe care le are, Feli povestește în interviul pentru Perfecte.ro. 
  


Confesiuni marca Feli! Se gândea să adopte un copil, dar…”Dumnezeu a avut un alt plan cu mine!”
 



- Feli ești pe ultima sută de metri cu sarcina! Cum te simți? Care este starea ta de spirit acum?
 
Am luat o pauză de cântări, am tot lucrat până acum, acum am nevoie de repaus. Sunt nerăbdătoare, aștept să o cunosc și să o strâng în brațe pe bebelină.
 
- Ai visat mereu că vei avea o fetiță și iată că visul tău e pe cale să devină realitate! Ce sentimente te încearcă?

 
Sunt nerăbdătoare, dar am și un soi de teamă, așa ca la primul copil…Echilibrul meu este mereu între muzică și copii, asta mă întregește, mai ales că acum aștept să nasc.


 
-  Ai temeri cu privire la naștere?

Cred că am aceleași stări ca orice mamă care naște pentru prima dată. Îmi doresc să nasc ușor, să fie copilul bine și să începem o viață nouă în trei.

- O să rămâi în continuare cu ideea de a adopta un copil? Mai există această posibilitate și după ce o să-l naști pe al tău? Știu că asta aveai de gând la un moment dat...
 
Încă există sentimentul că asta trebuie să fac, dar iată că Dumnezeu a avut un alt plan cu mine față de cum mi-am imaginat eu atâta vreme. 


 
- Cum ți-o imaginezi pe fetița ta?
 
Leită taică-su. Fizic (râde). Noi suntem niște părinți cu simțul umorului dezvoltat, extrem de deschiși și cu siguranță că ea va moșteni asta. Eu nu țin să moștenească vocea sau talentul meu în muzică, îmi doresc doar să fie cu capul pe umeri și să aleagă ceva să o facă fericită, fie că e artist sau orice altceva.

 - Ce fel de mamă crezi că o să fii?

Cred că o să fiu ușor panicată, cel puțin la început (râde), deși îmi doresc să fim doi părinți așezați, liniștiți. Dar probabil că asta vine odată cu timpul. Vreau să fiu o mamă bună și să îi fiu alături, să fim prietene toată viața, dincolo de orice altceva. 
 
 - Îți dorești o familie numeroasă?
 
Întâi vreau să văd cum e viața cu Nora-Luna. Nu m-am gândit la un număr de copii, nu mi-am planificat nimic încă din punctul ăsta de vedere. Sunt în faza în care mă gândesc doar la ea și toată atenția și dragostea mea sunt îndreptate către ea. 
 
 - Cum l-ai cunoscut pe tatăl copilului, iubitul tău?
 
 La o nuntă. Eu venisem să cânt, el era unul dintre invitați. 
 


 - Va gândiți să vă căsătoriți înainte sau după naștere? A existat o cerere în acest sens?

 
O să ne căsătorim când o să simțim, iar asta nu va avea legătură cu nașterea copilului. Iubirea e la fel de mare cu și fără inel pe deget. Deocamdată ne gândim numai la bebe. 
 
- Cum și în ce fel te-ai schimbat de când ești însărcinată?

 
 Am avut un an încărcat încă de când am aflat că sunt însărcinată, cu concerte, filmări, încât schimbările s-au produs fără să le conștientizez foarte bine. Dacă stau să mă gândesc, cred că mă simt mai frumoasă acum. Am trăit toate schimbările hormonale pe care le aduce o sarcină, dar doctorița mea îmi spune că sunt “foarte zen”. ( râde)
 
- La ce anume ai poftit cel mai des? Ai avut mofturi exagerate de gravidă?
 
 Am poftit la eugenii și la pepene roșu
 
- Cum ți-ai caracteriza viața care te-a luat prin surprindere în ultima vreme?
 
 Un necunoscut frumos!
 
- Mai mergi la concerte?
 
Am decis ca în ultimele luni de sarcină să stau să mă odihnesc și să mă ocup de ultimele pregătiri pentru momentul în care va veni bebelina. Așa că am luat o pauză de la concerte.
 
 - Cât de repede o să revii pe scenă după ce naști?
 
Nu m-am gândit încă. O să stau până când o să simt că mă pot rupe de ea cel puțin câteva ore pe zi. Nu o să pot sta departe de muzică foarte mult timp, dar prioritatea va fi copilul.
 

  • INTERVIU EXCLUSIV Pofte de gravidă! Cum și-o imaginează Feli Donose pe fetița ei!

related posts

Modifică setările cookies