Adela Popescu și-a dus copiii în satul natal. "Am ca variantă să renunț la tot și să mă mut la țară  


Adela Popescu a publicat pe blogul personal un mesaj emoționant despre viață și parenting. 

Tag-uri: #Adela Popescu

Mamă a doi copii, Adela este cuprinsă de nostalgie  în ultimele zile. Și asta mai ales după ce și-a văzut băiatul cel mare, Pe Alexandru, alergând fericit pe dealurile din satul copilăriei și bucurându-se de toate lucrurile pe care și ea, la rândul ei, le-a experimentat în prima parte a vieții. 

Natura, viața simplă, liniștită și curată de la țară au pus-o pe gânduri pe actrița, care a scris despre noile sentimente care o încearcă. 

În seară asta Alexandru a vizitat caprele și iezii vecinilor noștri, a dat cu tataie de mâncare la pui și rate, a urcat dealul din spatele casei în recunoaștere și a alergat extaziat în șosete pe șosea. Deși el a venit destul de des la Susani bucuria nemăsurată pe care o are atunci când îl linge un ied sau îl trântește cu fundul de pământ Pufy, cățelușul nostru de aici, pe mine mă întristează.

Climatul pe care Alexandru îl primește cu porția mie mi s-a oferit la discreție. În București plătim intrări să vedem de departe cai, eu îi calaream în voie la muncile câmpului. 

În parcuri ne ferim de câinii ce mie îmi erau camarazi de viață. Le recitam, îi îmbrăcăm în fel și chip și purtăm dialoguri colorate în amurg pe coasta pe care o coboram seară de seară cu o sticlă de lapte proaspăt muls de la vacă lu’ tanti Sabina.

În piețe alegem fructe bio pe care le spălăm cu nădejde în timp ce prunele, merele, cireșele, strugurii, dudele, murele erau descantate și iubite încă de când mugurii îndrăzneau să iasă semeți în lumina primăverii. Îi iubeam. 

Toate astea, trăite clipă de clipă, au dezvoltat și au construit universul din mine ce m-a ajutat să cant, să fac teatru, să scriu, să învăț, să simt pe pielea mea și să învăț cum să mă feresc de crivăț căutând mereu căldură…",  mai  scris Adela. 

 

Nu va temeti, trec eu primul ❤️ #susani

O postare distribuită de Adela Popescu (@adela_popescu) pe

 

"Cum să fac că viață copiilor mei să nu fie o agenda încărcată cu activități supravegheate și primite cu porția? Ce nouă ne servea drept mod de viață, ei primesc în la final de săptămână.

Degeaba învățăm psihologie dacă aplicăm tot ce știm în conflictele dintre copilul nostru plictisit și “nealergat” , și televizorul ce-i servește drept “lume”. 

Știu că asta e generația, sigur că am că varianta, dacă vreau, să renunț la tot și să mă mut la țară și să îmi cresc copiii sub cerul înstelat. Nu este o soluție. ",  este mesajul transmis de prezentatoarea tv. 

  • Adela Popescu și-a dus copiii în satul natal. Am ca variantă să renunț la tot și să mă mut la țară  

related posts

Modifică setările cookies