Prietenii și familiile le-au fost alături în cea mai importantă zi din viața lor, când și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Ana Baniciu a ales să poarte o rochie albă de tip sirenă, care i-a scos în evidență formele.
Nunta cea mare a venit după trei ani de relația, iar ea și soțul ei au decis să nu fie o nuntă cu tradiții, ci una la care toată lumea să fie relaxată și să se simtă bine. Cu toate acestea, și-a dorit să fie condusă la altar de tatăl ei.
Monica Munteanu și Raluka se numără printre persoanele care i-au fost alături în ziua cea mare și au postat imagini de la cununia celor doi, dar și de la petrecere. Așa cum era de așteptat, nunta a ținut până în zori, iar invitații s-au distrat pe cinste.
În urmă cu doar câteva săptămâni, Ana Baniciu a acordat un interviu pentru o emisiune TV, mărturisind că nu își dorește o nuntă tradițională, ci vrea o petrecere plină de distracție și de amintiri frumoase. (VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS)
Mai mult decât atât, în rândul artiștilor circulă superstiția că, dacă mirele sau mireasa va cânta la propria nuntă, va aduce ghinion. Inițial, fiica lui Mircea Baniciu a mărturisit că nu va face acest lucru, însă este conștientă că nu se va putea abține.
„Vrem să fie o nuntă pentru noi, nu vom avea nici dansul mirilor, ne caracterizează nunta și ne dorim ca prietenii noștri să înțeleagă că noi am organizat nuntă pe sufletul nostru. Tatăl meu mă va conduce la altar. În rest, nu vom avea tradiții la nuntă. Eu am zis că nu voi cânta la nunta mea, dar nu voi avea cum să nu fac asta”, a declarat Ana Baniciu.