Ana Morodan a fost prinsă conducând sub influența substanțelor interzise și a alcoolului, în urmă cu câteva săptămâni. În aceeași zi, „Contesa Digitală” a cauzat un accident, iar polițiștii i-au suspendat permisul de conducere. Imediat după incident, s-au creat două tabere: una dintre ele o blamează pe vedetă pentru gesturile făcute, în timp ce alta o susține și este de părere că ar trebui iertată deoarece nu au existat victime în urma ilegalităților comise.
Acum, Ana Morodan a oferit primul interviu de după accident. Vedeta a declarat că nu este singurul om din lume care a comis astfel de fapte ilegale și că, în afară de a-și asuma vina, nu are nimic de făcut.
”Când clachezi și ești persoană publică ți-o iei public de la toată lumea. Nu cred că sunt primul om care a condus la volan sub efectul unor substanțe, dar sunt o persoană publică care a făcut asta. Când ești persoană publică, îți asumi și gloria, și îți asumi și căderea sau oprobiul public.(…) Ce să mai zic: „nu am făcut asta, nu am vrut, îmi pare rău”.
Nu cred că mai contează pentru nimeni, pentru că oamenii sunt foarte furioşi şi au nevoie de cineva în care să dea. Şi când se crează o situaţie de genul acesta, mai ales când eu am greşit, cred că e ok, e în regulă ”, a spus Ana Morodan, conform Spynews.ro.
După accident, s-a aflat faptul că Ana Morodan a început să meargă la terapie, să facă meditații și să își găsească liniștea departe de ochii curioșilor. Ba mai mult decât atât, diva a scris pe Instagram că a primit o mulțime de lecții prețioase și mesaje de susținere.
”În ultimele săptămâni am primit cele mai bune lecții de la viață. Am primit noroc cu carul, gesturi frumoase, gânduri și vorbe minunate. Am primit dragostea familiei mele de prieteni, când nu credeam că e posibil să ai așa ceva fără legături de sânge.
Am primit o rețea invizibilă de oameni care au avut grijă de mine, am primit critici sănătoase, sfaturi blânde și încrederea că oamenii sunt buni. Aștept, vă mulțumesc și mă duc să mai fac o meditație până plec la terapie. Pe jos! Pusi pa, da’ m-am întors în viața mea!”, a mai scris Morodan, pe Instagram.
Sursă foto: Ana Morodan/Instagram