Multa lume poate confunda Life Coach-ul cu psihologul, insa cele doua profesii sunt total diferite. Andrada Dan spune ca Life Coach-ul este o metoda de dezvoltare personala, care aduce schimbare in viata unei persoane, prin care descoperi solutii, cu care sa iti depasesti blocajele, sa iti descoperi talentele unice, sa obtii rezultatele dorite.
Specialista sustine ca cei care apeleaza la serviciile sale sunt persoane aflate in cumpana, care isi doresc o schimbare in viata lor.
Cum ati ajuns sa il practicati Life Coach-ingul?
Prin coaching iti schimbi perceptiile, comportamentele si apoi obiceiurile. Cum se intampla aceasta schimbare? Prin constientizare, schimbarea “temei de viata induse” pe care o avem fiecare si apoi focusare pe actiune pentru crearea rezultatelor dorite.
"Eu mi-am schimbat viata “peste noapte” prin coaching. Am fost primul meu client cu rezultate extraordinare".
Traim o viata care nu era a mea. Am lucrat 17 ani intr-o banca, ocupand o pozitie manageriala in ultimii 8 ani. Traiam o viata la amanet in corporatie pentru bunuri materiale care credeam eu ca imi aduceau fericirea. Eram o femeie de succes, dar in realitate, deconectata de la ceea ce eram eu cu adevarat. La job, stresul era la cote maxime, casnicia nu mergea, iar pe copiii mei abia ii mai vedeam si ii percepeam ca pe o povara. Eram in plin “sevraj corporatist” si in faliment emotional.
Cautand reteta fericirii am descoperit coaching-ul. Am invatat sa-mi identific pattern-urile negative, sa-mi inlocuiesc credintele negative cu credinte pozitive, sa am claritate, viziune, sa ma focusez catre unde vreau sa ajung.
Vazand rezultatele obtinute asupra mea prin coaching si cum viata mea s-a ameliorat intr-un timp scurt, pentru ca iubesc oamenii, am hotarat sa urmez o cariera noua: COACHING-UL. Am urmat cursurile unei Scoli canadiene celebre de coaching avansat, cu metode unice in lume, premiate la nivel international.
Astazi traiesc viata pe care o doresc. Sunt pasionata de dezvoltare personala, cred in potentialul infinit pe care il detinem, forta creatoare pe care o avem, prin care putem sa obtinem tot ce ne dorim. Ma perfectionez peramanent si investesc in dezvoltarea mea personala pentru a putea intelege mai bine comportametul uman, pentru a putea servi mai bine nevoile clientilor mei.
Care este diferenta dintre un lifecoach si un psiholog?
Coachingul este orientat catre viitor si producerea de rezultate. Psihologul pune accentul pe rezolvarea dificultatilor aparute in trecut si gestionarea circumstantelor prezente de viata intr-un mod mai sanatos din punct de vedere emotional. In coaching accentul este pus actiune si urmarirea rezultatelor dorite.
Ce gen de persoane apeleaza la un lifecoach? Ce cauta sa afle de la el?
Cei care apeleaza la un lifecoach sunt persoanele care doresc o schimbare, care vor sa isi atinga obiectivele sau sa depaseasca anumite provocari cu care se confrunta. Coach-ul este un partener care sprijina clientul printr-un proces interactiv. Coaching-ul reprezinta o relatie de colaborare orientata catre rezultate, un proces sistematic de dezvoltare, prin care coach-ul faciliteaza cresterea persoanei care beneficiaza de aceste servicii in multe domenii de viata, atat personale cat si profesionale.
Cu ce v-ati ocupat inainte de va oferi serviciile de life coach?
Am terminat Finante Banci. Am lucrat 17 ani intr-o banca mare din sistemul bancar romanesc. Am ocupat o pozitie manageriala in ultimii 8 ani.
Cati clienti aveti pe zi? Cum decurge o sedinta?
O sesiune dureaza in medie 60’. Sesiunile se desfasoara fie 1:1, fie in sesiuni de grup (workshop-uri). Se pot desfasura fie fata in fata, la telefon sau online pe skype.
Puteti na ne dati cateva sfaturi pentru o gandire mai optimista?
Pentru o viata echilibrata este important sa privim lucrurile din postura de leader, sa alegem sa vedem lucrurile diferit de postura de victima. Iata cateva situatii in care putem actiona eficient, prin care ne putem schimba modul de gandire si de actiune.
1. Intreaba-te mereu ce ai de invatat dintr-o situatie dificila, care este oportunitatea? Renunta la postura de victima, cand tinzi sa dai vina pe altii.
2. Cand iti doresti o schimbare, actioneaza, chiar daca nu ai raspunsuri de la inceput. Lucrurile se vor aranja pe parcurs. In postura de victima mereu amani lucrurile.
3. Ai curaj sa incerci, sa incerci si iar sa incerci, sa iti asumi riscuri, pentru a obtine rezultatul dorit. Este OK sa gresesti. Asa invatam si avansam, experimentand. Greselile ne devin lectii. Din pozitia de victima, ramai pe loc, blocat deoarece focusul este la ce nu ai si ce nu poti avea, in loc sa te concentrezi pe rezultatul final si cum sa ajungi acolo.
4. Fii permanent constient de punctele forte pe care le ai si cum le poti folosi pentru atingerea obiectivelor pe care le ai. Victimele “isi uita” calitatile.
5. Intr-un context dificil, fii constient ca poti alege cum sa reactionezi . Renunta sa reactionezi emotional.
Cum sa ne dam seamna daca si noi avem nevoie de sfaturile unui life coach?
Pot spune prin prisma mea, cum am apelat eu la lifecoaching. In momentul in care am realizat ca, desi mi-am indeplinit obiectivele pe care mi le-am propus in adolescenta, parca repetam mereu acelasi tipar neconstructiv. De fiecare data cand actionam intr-o directie, intampinam dificulati. Puterea vointei parca nu era suficienta. Si asa am apelat la coaching. Astfel am gasit cauza tiparelor mele repetitive neconstructive. Mi-am schimbat sistemul de credinte subconstiente si mi-am depasit blocajele.
Cum este privit lifecoachingul in Romania? Cum ajung oamenii la dvs?
Piata de coaching din Romania este inca o piata in formare. Avand in vedere criza economica din ultimii ani, “sevrajul corporatist” din multinationale, tot mai multi renunta si trec printr-un proces de tranzitie in cariera. Astfel tot mai multe persoane au nevoie de sprijin in acest proces de autodescoperire, sa-si identifice acel talent unic pe care il are fiecare cu care sa isi poata construi viata , businessul dorit si independenta financiara. Iar coaching-ul ofera aceste solutii pentru cei care doresc o schimbare.
Clientii mei ajung la mine prin recomandari, de la clienti multumiti de rezultatele obtinute, prin online, site, facebook, workshop-uri.
Cum arata o zi din viata dvs?
Astazi traiesc viata pe care o doresc. Fac ce imi place, cu pasiune si din dragoste pentru oameni. Fac sport aproape zilnic, petrec timp in natura, citesc, scriu si relationez cu oamenii, impartasind la fiecare pas ce am invatat si experimentat eu prin propria experienta si scoala de coaching
Care a fost cel mai greu caz pe care l-ati avut pana acum?
Nu exista cazuri “dificile”. Eu cred cu tarie in potentialul uman infinit pe care il avem si forta creatoare pe care o detinem. Este suficient sa iei o decizie ca vrei sa-ti schimbi viata si sa ai curaj sa actionezi.
Care sunt cele mai mari satisfactii ale acestui job?
Este minunat sa vezi transformarea, stralucirea fiecaruia dupa procesul de coaching si rezultatele obtinute. Se simte extraordinar sa vezi cum persoana care a apelat la coaching isi descopera potentialul, actioneaza in consecinta si isi recastiga viata.
Cat costa o sedinta si cat dureaza?
Lucrez cu programe de coaching cu teme diferite, de exemplu “Cum sa iti construiesti businessul pe care il doresti” sau “Cum sa ai relatia pe care o doresti”. Costul si durata sunt adaptate in functie de persoana si nevoile sale.
Care a fost cea mai mare dezamagire a dvs de cand sunteti implicata in acest domeniu?
De cand am intrat pe acest drum am experimentat doar placere, multumire si implinire in tot ceea ce fac. Se simte minunat sentimentul de libertate cand iubesti ceea ce faci si faci ceea ce iubesti.
Care este cea mai importanta lectie pe care ati invatat-o de cand ati luat-o pe acest drum?
Rabdarea. Sunt o persoana concentrata pe rezultate immediate, aici si acum. Am invatat insa ca schimbarea cere timp, baby-steps. La inceput schimbarile te coplesesc, la mijloc situatia se mai domoleste, dar la sfarsit rezultatele cand apar aduc satisfactii deosebite.
Ce calitati ii trebuie unei persoane ca sa poata lucra intr-un astfel de domeniu?
Dragostea fata de oameni este primodiala. Compasiunea fata de suferinta. Relationarea este importanta si capacitatea de a comunica cu impact, inspirational.
Un material de Doina Goanta