Pe blogul personal, andreeab.ro, vedeta a dezvăluit cele trei motive pentru care a refuzat să arate, în fotografii, chipul micuței sale. Andreea a vorbit despre impactul gândurilor negative, despre faptul că Ella nu a avut păr până la vârsta de un an, dar și despre propria ei experiență, atunci când era copil.
Citește și: Andreea Bălan și soțul ei George Burcea vor deveni părinți pentru a doua oară
”Foarte mulți au fost contrariați atunci când puneam poze doar cu mânuțe, piciorușe sau cu spatele și spuneau: “Dacă tot nu vrei să o arăți, nu mai pune poze deloc”, sau “Ce tot o ascunzi atât, crezi ca e mai specială?”
Sunt obișnuită de ani de zile cu răutatea oamenilor și aceste comentarii nu m-au surprins deloc. Știu că răutatea vine din frustrare, din lipsa de inteligență, de înțelegere și empatie față de cei din jur.
Cred foarte tare în “Legea de atracție” și în puterea gândurilor. Fiecare gând are o frecvență care ajunge în univers și atât gândurile bune cât și cele rele ajung cumva la persoana menționată și totodată se întorc ca un bumerang la cel care le emite. Astfel, dpdv al sănătății am dorit să o protejăm și să nu lăsăm gândurile negative să o afecteze cumva. Neștiind cum arată, oamenii nu au putut să emită niște gânduri prea răutăcioase și pline de hate.
Cam tot ceea ce se postează pe net rămâne stocat undeva și nu ne-am dorit ca, mai târziu, Ella să ne reproșeze că am arătat-o în față sau cheală (nu a avut păr până la 1 an).
Al 3 lea motiv important care ulterior s-a mai schimbat este faptul că eu am fost expusă mediatic la o vârstă foarte mică (la 10 ani) și mi-a fost foarte greu să înțeleg ce se întâmplă cu mine și să mă dezvolt corect emoțional. M-am gândit astfel să nu o expun și să o las pe ea să aleagă dacă vrea să apară sau nu”.
Foto: Facebook, Unica