Andreea Bălan și Victor Cornea au ținut relația doar pentru ei la început, iar vestea că formează un cuplu a fost dată chiar de ziua de naștere a acesteia. De atunci, cei doi sunt de nedezlipit și apar împreună, în mediul online, ori de câte ori au ocazia.

Cum s-au cunoscut Andreea Bălan și Victor Cornea

Andreea Bălan îl complimentează pe Victor Cornea de fiecare dată și susține chiar că se cunosc din alte timpuri, fiind compatibili încă de la prima întâlnire. Artista și-a dat seama imediat că sunt suflete pereche, iar timpul pare să demonstreze acest lucru.

Recent, aceasta a mărturisit că totul a început după ce ea a participat într-o emisiune televizată pe care și Victor Cornea a văzut-o. Ulterior, i-a dat mesaj, deoarece opiniile Andreei i-au atras atenția și, în acest fel, au început să vorbească.

„Mi-a scris pe Instagram la un filmuleț despre spiritualitate, de aceea mi-a atras atenția. Poate îmi mai scriu și alții, dar faptul că el mi-a scris la un filmuleț despre spiritualitate, mi-am dat seama că este diferit și că vorbim aceeași limbă. Nu știam cine este și am intrat pe profilul lui. Am văzut că este sportiv de performanță și aici m-a cucerit. Pentru că un sportiv de performanță este foarte disciplinat, ambițios, muncitor, astea fiind niște criterii pe care mi le doresc la un bărbat. Și am început să vorbim”, a spus aceasta, în cadrul unui podcast.

Andreea Bălan și Victor Cornea au avut o primă întâlnire reușită

După câteva zile în care au vorbit doar la distanță, au decis să treacă la nivelul următor, iar sportivul a luat avionul și a venit în România, pentru a se întâlni cu artistă. Prima lor întâlnire a durat 12 ore, iar Andreea Bălan și-a dat seama că a făcut alegerea potrivită.

„Eu cred că sunt cu el din alte timpuri. Când ne-am întâlnit, la prima întâlnire, aveam impresia că îl cunosc din altă viață. Era atât de familiar totul și eram atât de compatibili de la prima întâlnire. Noi semănăm și fizic.

Este cea mai liniștită relație pe care am avut-o vreodată. Eram de câteva luni împreună și mă întrebam când urmează să ne certăm, pentru că atât de mult trăisem în toxicitate. Aici totul e atât de calm și de liniștit, încât mi se părea ireal de bine. Până în clipa de față, noi nu am avut nicio discuție, totul curge atât de lin și frumos, că mi se pare ireal. M-am îndrăgostit la prima vedere”, a mai spus aceasta.


Sursa foto: Instagram