Serile trecute, după miezul nopții, când Andreea Bălan a terminat tot ceea ce avea programat pentru ziua respectivă, s-a întors acasă, doar că a avut parte de o surpriză mai puțin plăcută. Artista și-a uitat cheile de la casă și a reușit să intre doar în curte, unde a fost nevoită să treacă la „acrobații”, pentru a intra în locuință.

Inițial, aceasta și-a sunat mama, doar că nu a răspuns, deoarece dormea cu cele două fetițe de care are grijă cât solista este plecată de acasă. Văzând că nu răspunde, a început să bată în geam și să arunce cu diferite obiecte, pentru a fi auzită.

În cele din urmă, după câteva încercări, Andreea Bălan a reușit să facă suficientă gălăgie cât să fie auzită, iar mama ei i-a deschis ușa.

„E trecut de miezul nopții. Am ajuns acasă, noroc că am luat cheia de la poartă. Am reușit să intru în curte, dar nu am cheie de la ușă și, drept urmare, eu mă aflu în curte, mama nu-mi răspunde la telefon, că doarme cu fetițele și eu, acum, trebuie să arunc cu ceva în geam, respectiv cu niște mingi, ca să îmi deschidă și mie ușa, să pot să intru în casă”, a povestit Andreea Bălan, pe rețelele de socializare.

De curând, Andreea Bălan a fost întrebată despre căsătoria cu Victor Cornea, bărbatul alături de care și-a refăcut viața de aproximativ un an. Artista a precizat că încă nu a făcut acest pas, ceea ce i-a făcut pe fanii ei să creadă că, la un moment dat, vor face și acest pas.

Deși a mărturisit că abia a primit certificatul de divorț și că are nevoie de puțin timp, pentru a respira, artista a declarat că iubirea este cel mai frumos sentiment și că Victor Cornea este bărbatul care o face să trăiască o iubire de care nu a mai avut parte până acum.


Sursa foto: Instagram