În urmă cu câteva zile, Bianca Drăgușanu a confirmat despărțirea de Gabi Bădălău, alături de care a trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de 3 ani.
Nici bine nu s-a despărțit de milionar că diva a început să-și facă de cap prin cluburile de lux din zona de Nord a Capitalei, pe care nu prea le-a mai frecventat pe parcursul relației cu celebrul afacerist.
În urmă cu puțin timp, vedeta a postat pe o rețea de socializare mai multe imagini de la petrecerea unde a fost seara trecută. Blondina a mers într-un club celebru de pe Nordului, unde s-a distrat alături de câteva prietene. (VEZI POZELE ÎN GALERIA FOTO DE MAI JOS)
Se pare că Bianca Drăgușanu nu suferă prea tare după Gabi Bădălău și a luat separarea ca atare și își vede de viață.
La scurt timp după despărțirea de blondină, afaceristul a făcut primele declarații și a dezvăluit și care a fost adevăratul motiv al separării, lucru care a scos-o din minți pe divă.
„Au fost trei ani frumoși, cu maximă adrenalină în relație, cu multă iubire, cu multă gelozie, cu multe bune și cu rele. Am avut ce învăța de la această relație, rămân cu tot ce a fost bun și frumos. A fost și o lecție de viață pentru mine! O să o respect pe Bianca (n.r. Drăgușanu) toată viața și, din partea mea, să nu vă așteptați la scandal, mizerii, filmulețe sau ceva de genul, eu sunt bărbat”, a mărturisit Gabi Bădălău, pentru un post TV.
Sursă foto: Instagram