Bianca Drăgușanu și-a adus medicul estetician la televizor ca să vorbească despre operațiile estetice pe care le-a făcut până acum. Vedeta a declarat, în platoul emisiunii Vorbește lumea, că a fost complexată de corpul ei, în care a investit în mod conștient cu scopul a scăpa de complexe și de a câștiga bani.
„Când tu simți că ai un complex și crezi că chestia asta poate remedia ceva la atitudinea ta sau la starea ta, fă-o! Pe mine m-au schimbat în totalitate aceste schimbări, iar eu am investit mereu în ceea ce mi-a adus bani. Adică eu investesc în imaginea mea și în mine pentru că eu produc banii. Eu vând imaginea mea”, a spus Bianca.
FOTO: @biancadragusanu18
Vedeta a dezvăluit că prima operație la sâni a făcut-o la vârsta de 23 de ani. De atunci a fost nevoită să schimbe de câteva ori implanturile de silicon. Acum se află în fața aceleiași provocări.
„După ce am născut au început să apară în corpul meu diferite modificări”, a mărturisit Bianca Drăgușanu, secondată de medicul ei estetician.
„La unul din sâni a făcut o discretă inflamație progresivă. Se întîmplă, e o reacție de coră străin, catre poate apărea la orice vârstă și la orice vârstă a implantului. Sarcina a fost un factor declanșator”, a confirmat dr. Călin Doboș.
Bianca Drăgușanu: „Nu mi-am scos coaste, nu fac așa ceva”
Modelul a răspuns și unei curiozități din mediul online, venită din partea celor care îi urmăresc rețelele sociale. Mulți cred că și-a scos câteva coaste, fiindcă este imposibil să aibă o talie atât de subțire.
„Nu mi-am scos coaste, dar la un moment dat din dorința asta de a... pentru că se exagerează foarte mult, i-am zis doctorului meu: Haide, domne', să facem! Și mi-a zis: Doamne ferește, ești nebună? Pentru ce, că n-ai nevoie?”, a spus Bianca Drăgușanu.
Vezi VIDEO mai jos:
Fotografii: @biancadragusanu18/PRO TV