În decurs de numai două luni, Brooklyn a ,,bifat” mai multe iubite, stârnind îngrijorarea celebrilor săi părinţi.
Conform ultimelor informaţii, Brooklyn Beckham s-ar întâlni în mare secret cu Lottie Moss (21 de ani), sora mai mică a super-modelului Kate Moss.
Asta după ce săptămânile trecute fusese cuplat, pentru puţin timp, ba cu modelul Phoebe Torrance, ba cu actriţa canadiancă Nathalie Ganzorn. De asemenea, la finalul lui septembrie, presa tabloidă britanică l-a surprins pe Brooklyn sărutându-se cu Lexi Panterra, cu care mai avusese scurtă o relaţie în urmă cu doi-trei ani.
Această avalanşă de idile apărute în viaţa lui Brooklyn a venit după despărţirea cu scântei din luna august de modelul Hana Cross, cu care s-a iubit o mai lungă perioadă. Dacă o mai punem la socoteală şi pe cântăreaţa Rita Ora (cu care s-a întâlnit la începutul lui 2019), dar şi pe actriţa Chloe Grace Moretz, prima dragoste adevărată a lui Brooklyn, rezultă o ,,colecţie” impresionantă de femei care roiesc în jurul lui Beckham junior.
În acest context, surse apropiate părinţilor David şi Victoria au dezvăluit îngrijorările apărute în familie cu privire la modul de viaţă aventuros al lui Brooklyn. ,,Se tem că fiul lor va deveni un nou Calum Best (n.r.: celebru în Anglia pentru şirul interminabil de cuceriri) şi că le va strica reputaţia. Au vorbit cu el şi l-au atenţionat că se află în vizorul publicului şi trebuie să fie atent”, ar fi declarat un prieten al lui David Beckham, sub protecţia anonimatului.
,,Dacă vrea să fie luat în serios ca un fotograf profesionist, acest tip de comportament nu-i va fi util. Deşi nu pare să fie cel mai sociabil dintre cei trei băieţi, rata de succes lafemei e impresionantă. Probabil moşteneşte ceva din şarmul tatălui”, a mai precizat sursa respectivă.
Poza GettyImages
Vezi și Tom Hardy