"Supersurorile", cum le numește Tom Brady, soțul fotomodelului, au aniversat 40 de ani, prilej cu care Gisele i-a transmis un mesaj emoțional pe Instagram surorii sale, Patricia.
Nu numai că sunt surori, dar presa scrie că cele două sunt și cele mai bune prietene, Patricia fiind chiar managerul lui Gisele.
Gisele nu o are numai pe Patricia. Familia sa este mare și mai are încă patru surori: Graziela, Rafaela, Gabriela şi Raquel, toate la fel de frumoase şi cu părul deschis la culoare, semn că frumusețea mamei lor s-a trasmis la fiecare în parte.