Irina Rimes este una dintre cele mai iubite artiste din România. Aceasta a cucerit publicul atât datorită calităților sale vocale, cât și pentru personalitatea ei extrem de armonioasă. Bruneta este o cântăreață care s-a făcut plăcută indiferent de perioadă, apariție sau concert. Recent, ea și-a bucurat fanii cu o prestație vocală în timpul căreia unul dintre copii a avut parte de o surpriză.
Irina și-a bucurat fanii cu piesele sale de suflet și i-a făcut pe toți spectatorii să cânte și să danseaze alături de ea. Aflată pe scenă, artista s-a aplecat spre public, moment în care toți copiii din primul rând au început să îi dea mâna. Se pare că nu acest lucru și-l dorea cântăreața, ci din contră. Ea a luat telefonul unei fete și a început să se filmeze pe scenă, cu mulțimea de oameni în spate.
La scurt timp după concert, fetița a publicat imaginile pe rețelele de socializare, iar în scurt timp au devenit virale!