Lora a dezvăluit secretul relației cu Ionuț Ghenu: „Am învățat arta...”. Artista și iubitul ei vor serba zece ani de iubire


Lora și Ionuț Ghenu formează un cuplu de nouă ani. Cei doi încă au parte de comentarii negative din partea celor din jur, artista fiind acuzată că i-a furat iubitul Doiniței Oancea.


Lora și Ionuț Ghenu trăiesc o poveste de iubire parcă ruptă din povești. Cei doi au trecut testul timpului și au învățat ce trebuie să facă fiecare, pentru ca partenerul să se simtă în locul potrivit.

Lora și iubitul ei se știu de mai mult timp, deoarece au lucrat împreună de mai mulți ani. Ionuț Ghenu a fost tour manager-ul ei, doar că, în acea perioadă, nu se înțelegeau prea bine.

După ani de relație, Lora a înțeles care este cel mai important aspect într-o relație și l-a făcut public, în cadrul unui interviu acordat pentru o emisiuni televizată. Artista subliniază faptul că, pentru o relație sănătoasă, nu trebuie să existe argumente și contraargumente.

Din punctul ei de vedere, în momentul în care, într-un cuplu, apar neînțelegeri, fiecare trebuie să își exprime punctul de vedere în așa fel încât să nu îl rănească pe cel din jur și trebuie să se ajungă la un numitor comun.

„Ionuț e foarte inteligent, are un suflet foarte bun și am cu cine să mă înțeleg în momentul în care nu suntem pe aceeași lungime de undă. Putem să ne ciondănim, să ne contrazicem. Am învățat arta contradicției și cum să ne respectăm diferențele de opinie ori cum să ajungem la un numitor comun”, a precizat aceasta.

Lora și Ionuț Ghenu încă nu au ajuns în fața altarului, chiar dacă acesta a cerut-o în căsătorie de două ori. Prima dată, a cerut-o în timpul unei plimbări cu barca, între România și Serbia.

A doua cerere în căsătorie a avut loc în timpul unei vacanțe în Maldive, de 8 martie, piatra celui din urmă inel fiind de aceeași culoare ca apa insulelor. 

 
Sursa foto: Facebook, Instagram
  • Lora a dezvăluit secretul relației cu Ionuț Ghenu: „Am învățat arta...”. Artista și iubitul ei vor serba zece ani de iubire

related posts

Modifică setările cookies