Prințul Philip a ieșit din spital, după patru săptămâni de internare


Prințul Philip a fost externat după patru săptămâni de spitalizare, timp în care a fost tratat pentru o infecție și a suferit o intervenție pe inimă. 


Ducele de Edinburgh, soțul reginii Marii Britanii, a petrecut 28 de zile ca pacient - este cea mai lungă perioadă petrecută de acesta în spital în cei 99 de ani de viață.

Inițial, acesta a fost adus la spitalul King Edward VII, din centrul Londrei, pe 16 februarie, după ce i-a spus medicului că nu se simte bine. Două săptămâni mai târziu, a fost mutat la spitalul St Bartholomew, unde a suferit o intervenție pe inimă.

Cu doar trei luni înainte de ziua lui de naștere, când va împlini o sută de ani, prințul Philip s-a întors la King Edward VII, pentru recuperare și pentru a-și continua tratamentul. 

Acum, acesta a fost externat, iar medicii spun că este pe drumul cel bun.  De altfel, fiul său cel mare, Prințul Charles, a declarat acum câteva zile că tatăl său ”abia așteaptă să iasă din spital”.

Foto: Getty

Share în bucate: De la banal la senzațional: Pui umplut cu primăvară

  • Prințul Philip a ieșit din spital, după patru săptămâni de internare

related posts

Modifică setările cookies