Prințul Philip, iritat de atitudinea lui Meghan Markle. Ce dezvăluiri a făcut biograful regal


Vestea că Ducii de Sussex au renunțat la începutul anului 2020 la rolul pe care îl aveau în cadrul Familiei Regale a uimit o lume întreagă și a stârnit numeroase controverse în regat. Potrivit biografului regal Indrid Seward, cel mai iritat de decizia Prințului Harry și a lui Meghan Markle este Prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta a II-a.


În ianuarie 2020, Prințul Harry (36 de ani) și Meghan Markle (39 de ani) au anunțat că renunță la privilegiile regale și doresc independență din punct de vedere financiar. Cel mai afectat de decizia celor doi pare să fi fost Prințul Philip (99 de ani), care a renunțat la titluri și la cariera pentru iubirea pe care i-o purta Reginei Elisabeta a II-a (94 de ani). O viață închinată monarhiei aștepta Prințul Philip și de la cea care i-a devenit soție lui Harry.

Prințul Philip a renunțat la carieră de dragul Reginei

Monarhul consideră că actrița de peste Ocean s-a focusat pe ambițiile sale, în loc să-l sprijine pe Harry în îndeplinirea îndatoririlor regale. Potrivit biografului regal Ingrid Seward, ducele de Edinburgh este iritat de atitudinea lui Meghan Markle și nu înțelege de ce aceasta nu i-a urmat exemplu atunci când s-a căsătorit cu Harry în mai 2018. Prințul Philip a renunțat la cariera sa în Forțele Navale după ce Elisabeta a fost încoronată ca regină în 1952.

“Cred că este foarte supărat și foarte dezamăgit, pentru că el a renunțat la cariera sa și a ales să-i fie alături reginei și să ajute monarhia. Nu înțelege de ce Meghan nu poate renunța la carieră în favoarea monarhiei. Așa cum obișnuia să-i spună Dianei, acesta nu este un concurs de popularitate, ci este vorba despre munca în echipă. Pur și simplu, nu înțelege de ce Meghan și-a dorit să iasă în față, în loc să-l sprijine pe Harry”, a declarat biograful regal pentru Sky News, potrivit Daily Mail. Mai mult, ducele a evitat să mai vorbească despre Ducii de Sussex, după ce aceștia s-au îndepărtat de Casa Regală.

Meghan Markle și Prințul Harry sunt căsătoriți din 2018

Meghan Markle și Prințul Harry s-au căsătorit în 19 mai 2018. Un an mai târziu, cei doi au devenit părinții unui băiețel, pe care l-au botezat Archie Harrison Mountbatten – Windsor. După ce au anunțat că renunță la privilegiile regale, Ducii de Sussex s-au mutat în Canada cu fiul lor.

FOTO: Getty Images

Vezi și VIDEO: 

  • Prințul Philip, iritat de atitudinea lui Meghan Markle. Ce dezvăluiri a făcut biograful regal

related posts

Modifică setările cookies