Cel mai recent, ați văzut-o concurând în cel mai dur reality show, competiția „Survivor România“, unde toate abilitățile i-au fost puse la grele încercări pe insula din Republica Dominicană. Și, tot de-acolo, a venit și cu o accidentare serioasă la genunchi, care grăbește necesitatea operației ortopedice.
Dar iat-o strălucind și într-un alt cadru, unul de gală, pentru care Roxana Ciuhulescu a îmbrăcat o rochie de seară mulată pe corp, care i-a flatat silueta.
Și da, poate că n-a mai urcat de mult timp pe un podium de modă, dar vedeta emisiunilor și competițiilor auto-moto-sport s-a simțit în largul ei să defileze pe catwalk în creația vestimentară semnată de designerul Luminița Balasz, cu atât mai mult cu cât evenimentul la care a participat a fost organizat la Palatul Parlamentului și a fost un pretext elegant de-a atrage atenția lumii asupra celor care au învățat să trăiască și cu grave dizabilități. Este vorba despre Gala Atipic Beauty, organizată anual de Asociația Open Your Heart și Fundația Prețuiește Viața și prezentată de Andreea Marin.
„A fost o seară plină de emoții, o seară în care mi-am readus aminte cum este să defilezi pe podium, să zâmbești în lumina reflectoarelor“, a spus Roxana Ciuhulescu într-o postare urcată pe pagina sa de socializare.
„O felicit din inimă pe Ana, pentru ea am fost aseară prezentă în cadrul galei. Alături de ceilalți participanți în scaune rulante, este un exemplu de viață pentru noi. Povestea ei m-a făcut să-mi dau seama că orice supărare prin care trec este inerentă și m-a învățat să privesc viața cu alți ochi“.
La 1,92 m, Roxana Ciuhulescu e cea mai înaltă femeie din showbizul românesc, ba chiar a fost inclusă şi într-un clasament internaţional, pe locul 6. „Am fost sunată chiar de cineva de la Guiness Book ca să mă omologheze, dar deşi am 1,925 şi sunt una dintre cele mai înalte femei din România, nu sunt cea mai înaltă. Am avut avantajul să fac sport de performanţă, să fiu în elita României la handbal', a declarat ea într-un interviu pentru clickpentrufemei.ro.
Ani de zile, Roxana Ciuhulescu a făcut sport de performanță, dar s-a lăsat și s-a gândit să aibă o carieră în modă. „Am fost remarcată şi de Zina Dumitrescu, care mi-a spus că o să am o carieră mare în modeling, însă am luat această variantă în calcul după ce am renunţat la sportul de performanţă, la un pic peste 18 ani. Surpriza a fost că, deşi aveam 90-60-90, eram prea înaltă pentru prezentările de modă, aşa că am făcut pictoriale pentru costume de baie, lenjerie, rochii…“, a povestit Roxana în același interviu.
„Marele dezavantaj este că îmi găsesc greu haine şi ori mă duc în străinătate să mi le cumpăr, ori mi le fac la comandă. Un alt neajuns este patul. Pe unde am călătorit, în multe paturi de hotel am dormit cu picioarele pe-afară, iar în avion, la clasa economic, stau foarte incomod, din cauza spaţiului mic de la picioare. Iarăşi, în apartamentul în care am copilărit, nu aveam lustre, pentru că toţi eram înalţi: mama avea 1,80 cm, tata 2,02 cm, iar fratele meu 2,01 cm. Au fost, însă, multe avantaje şi încă le regăsesc, ceea ce mă face să mă simt bine în pielea mea“, a mai dezvăluit ea.
FOTO: Facebook