Vica Blochina este în conflict cu Oana Roman și face declarații care o atacă pe Oana. Prima care a dat de înțeles că s-au certat a fost Vica, atunci când a spus despre Oana că este ”cea mai falsă vedetă din România”.
Mărul discordiei se pare că e chiar Marius Elisei, despre care, potrivit cancan.ro, Vica spune că are un comportament agresiv atunci când e sub influența băuturilor alcoolice, dar și că ar fi plecat din casa Oanei ”cu toți banii și cu firma”.
Potrivit cancan.ro, Oana Roman a dat replica
”Niciodată, dar niciodată nu îți bârfești public prietenii. Orice s-ar întâmpla și oricât de supărat ai fi. Pentru că asta dă dovadă de lipsă de caracter, și de educație, și de bune maniere, și de prietenie. Dacă ai o problemă cu un prieten, îl suni și îi spui ce ai de spus, sau te întâlnești cu el și îi spui în față ce ai de spus. Nu public, niciodată”, a spus Oana Roman pe un Instastory.
La rândul ei, Vica a făcut declarații care atacă:
”Totul a început la ziua mea, atunci când Marius s-a îmbătat foarte tare, a început să înjure invitații mei, inclusiv pe Oana. A primit bătaie de la un invitat și a fost dat afară de la eveniment. Din acel moment, Marius i-a interzis să mai vorbească cu mine, dar nu mi-a spus motivul. După ce a plecat Marius, cu toți banii, cu toate hainele și cu firma, Oana mi-a dat mesaj că îi pare rău, că suferă și atunci «fata bună» iar s-a activat și am dus-o de mânuță peste tot, am ajutat-o și cu bani. Ea de mine s-a folosit foarte mult. Când vrei să verifici un prieten, vezi cum e când nu mai are nevoie de tine, cum se poartă cu tine când nu mai are nevoie de ajutorul tău.Nu suntem certate, pur și simplu nu vorbesc cu ea. Am trecut o dată cu vederea. Pentru mine nu mai există nicio cale de împăcare, niciodată, în viața asta. Am trecut o dată cu vederea.(...) Eu am ajutat-o foarte mult, nu apreciază nimic și pe nimeni, de aia nu are prieteni. I se pare că totul i se cuvine, s-a folosit de mine foarte mult. Dacă lumea o ajută atunci când se plânge, pentru că se plânge toată ziua, are impresia că i se cuvine și, când se vede cu sacii în căruță, după, ea este șefa. În pandemie, i-am dat cardul meu pentru că ea nu avea bani, am ajutat-o foarte mult inclusiv cu afacerea pe care o are. Nu are pe nimeni lângă ea, pentru că toată lumea i-a întors spatele, iar eu nu înțelegeam de ce”, a declarat Vica pentru cancan.ro.
VEZI MAI MULTE FOTOGRAFII ÎN GALERIA FOTO
Pe VOYO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans. Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe VOYO
PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA ÎNTREBAREA MESEI ROTUNDE: