Prea ne-am obisnuit sa vina aurul pe banda rulanta la gimnastica. Uite ca de data asta nu a fost sa fie. Ne-au furat arbitrii, gimnastele nu s-au ridicat la asteptarile noastre, am avut ghinion, americancele (si nu numai) au fost mai bune. Explicatii gasim o mie.
Cat timp s-a desfasurat concursul de gimnastica, perfecte.ro v-a tinut la curent cu tot ce s-a intamplat, si asta in special datorita colegei noastre Mihaela Simion, mare pasionata de acest sport. Ea a stat in fata televizorului, a facut live text pe site si a trait la intensitate maxima tot ceea ce s-a intamplat acolo. Ea era cea care ne explica cu rabdare atunci cand ne ratoiam in fata televizorului ca "de ce nu facem si noi contestatie" si de ce a castigat americanca in loc de Ponor, desi aveau aceeasi nota. Noi, pasionatele "de rand" de gimnastica am tot asaltat-o cu intrebari si a fost draguta sa ne raspunda, intr-o postare speciala pentru Jurnalul Gloriei. IATA-O:
"Aur, aur si iar aur. Daca fetele antrenate de Octavian Belu si Mariana Bitang s-ar fi intors de la Londra cu doua-trei-patru-cinci titluri olimpice, totul ar fi fost normal, ca si cum aceste succese ni s-ar cuveni din oficiu, noua celor care ne uitam la televizor si ne cerem "drepturile".
Insa povestea nu a fost cu happy-ending, de fapt nu cu happy-ending-ul pe care il asteptam noi, cei care ne uitam la televizor si ne cerem "drepturile". Stiu, veti spune ca nu am dreptate, dar inainte de a ma acuza de ceva, de orice vreti voi, uitati-va pe comentarii, cititi articolele aparute in presa si apoi trageti o concluzie.
Obisnuiti sa ne hranim orgoliul personal cu succesele de la gimnastica, performantele de la Londra nu ne-au satisfacut pe deplin. Iar dintr-o anumita doza de orgoliu, parca ne-am simtit putin lezati atunci cand a fost anuntata accidentarea Larisei, atunci cand Sandra Izbasa a ratat la sol, iar Catalina Ponor nu a prezentat cel mai bun exercitiu in finala de la barna, iar pe Diana Bulimar am cam blamat-o atunci cand i-a cedat locul colegei sale.
Nu vreau sa cert pe nimeni si nici sa schimbi pareri, insa va rog doar sa va ganditi la cateva lucruri inainte de a trage concluzii si a pune verdicte.
Fara modestie si fara nici o falsa incercare de a creiona o imagine fantasmagorica, gimnastica este un sport dur, care a depasit demult limita sensibilitatii pe care inca o mai resimtim din fata televizorului. 11 luni de cantonament, zeci de ani stati departe de familie, sute de ore de antrenament, mii de repetari pentru un minut si jumatate de glorie. Glorie care se poate transforma intr-un cosmar, vise care pot fi naruite intr-o secunda. Destul de putin raportat la munca depusa. Nu credeti?
Iar cand vorbim de gimnastica din Romania, scenariul este cu atat mai sumbru. 200 de sportive in toata tara fata de cele peste 200 de centre din SUA, Rusia sau China. O echipa formata din trei generatii, in care tocmai "expiratele" au dus greul la Londra si doi antrenori dedicati, inconjurati de o echipa la fel de dedicata. Nimic in plus, nimic in minus. Si credeti-ma, doamne fereste sa ajungem cu ceva in minus fata de putinul pe care il avem acum.
Asa ca, inainte de a ne asuma succesele lor si a ne cere "drepturile" noastre, ganditi-va si la ele, cele care ne dau mai mult decat primesc. La Catalina Ponor care la 25 de ani, dupa doar un an si jumatate de antrenamente, a dat dovada de o ambitie si maturitate iesite din comun. La Sandra Izbasa care a revenit dupa o accidentare crunta, atunci cand toti o credeau terminata. La Larisa Iordache care a strans din dinti si a concurat aproape intr-un picior "pentru a-si ajuta echipa". La Diana Bulimar si la Diana Chelaru, cei doi spiridusi care au mentinut Romania pe podiumul olimpic. De 36 de ani".