De cate ori se casatorea cineva, o prietena plangea – nu de emotie, ci de ciuda. Ca pe ea n-o iubeste prietenul indeajuns, ca ea sta cu stres ca n-are certitudini, ca ea il mai cere de barbat de numai 2 ori si gata! Pana s-o ceara individul, prietenele ei maritate si pline de certitudini au inceput sa divorteze. Ea tot visa la inelul de logodna in timp ce divortatele vindeau verighetele si cautau apartamente de inchiriat. In tot acest timp eu o consolam si ii spuneam ca maine-poimaine cade dobitocul in genunchi. Sa mai aiba putintica rabdare!
La un moment dat, prietena mea nemaritata cu inelarul liber avea perspectivele din ce in ce mai interesante. Nu investise intr-un apartament conjugal, nu pierduse televizorul si masina de spalat la divort, avea creditul ei, apartamentul ei si din ce in ce mai multe lucruri misto de pus in el. Suparata ca prietenul ei nu vrea sa formeze o familie cu ea, a fost nevoita sa-si plateasca singura intretinerea, hainele si sa-si plimbe singura catelul. Saptamanal alerga si statea cu orele la masaj, ca doar candva trebuia sa incapa intr-o rochie de mireasa, nu? Si se tot gandea ca nu mai are 20 de ani si nu trebuie sa se vada in pozele de nunta ca s-a maritat la 30!
Uite asa s-a trezit ca arata bine, avea casa, masina, un catel si-o gramada de tipi ii zambeau in cafenele, pe Facebook si o cautau prin matusile bagarete. Sigur, happy end-ul ala chinuit a venit intr-un tarziu: cand prietenului incapatanat i-au ajuns apropourile maica-sii si cand burta crescuta in timp il impiedica sa se mai dea mare crai. Oferta ei picase demult! Pana la urma relatia lor ii adusese prea multa frustrare ca sa mai poata fi numita o relatie de dragoste. Isi putea dori un pic mai mult: un barbat care sa se simta norocos ca o are langa el. Si, daca se poate, fara burta!