Cand eram pustani, indiferent in ce an ne-am fi nascut, regulile erau altele. In plus, nici tehnologia nu ne incurca. Nu aveam telefoane, SMS-uri, mail-uri, Facebook si inca o mie de retele care ne creeaza probleme peste probleme. Desi se spune ca intelepciunea vine cu varsta, in acest caz pare sa fie invers: cand eram adolescenti vedeam lucrurile mai simplu si mai sanatos. Iti placea de cineva, ii spuneai. Sau rugai pe cineva sa-i spuna. Trasul de codite sau o scrisoare: toate erau variante de a-i transmite cuiva, fie ca erai fata sau baiat, ca ai vrea sa fiti mai apropiati. Si raspunsul se primea rapid, fara ocolisuri.
Oracolele erau cea mai draguta metoda de a marturisi simpatia pentru cineva. Dupa culoarea preferata, formatia preferata, profesorul preferat si materia preferata, erai nevoit sa spui si cine e... persoana ta preferata. Si cei mai curajosi scriau numele cuiva sperand ca oracolul sa ajunga apoi la cine trebuie, sa-si citeasca numele si sa faca ceva, orice: sa zambeasca mai des sau sa ii evite! Numai sa dea un semn ca simt sau nu acelasi lucru!
In schimb, acum ne ascundem dupa "relationship status"-uri pe Facebook. Si, ceea ce complica cel mai mult lucrurile, acum avem un trecut. Oamenii nu fac alegeri numai in functie de poza de la profil, ci si de ceea ce ai facut cu o zi sau un an inainte, de oamenii pe care i-au cunoscut sau i-au iubit, de slujba pe care o ai, banii pe care ii castigi... Trist e ca si daca indeplinesti toate criteriile, nu ai siguranta ca vei fi singurul: concurenta e mare, iar lasitatea e si mai si. Te poti trezi ca iubesti un om care nu stie cum sa se desparta de tine sau care nu s-a hotarat daca sa ramana cu tine sau cu cealalta. Asa ca retelele sociale ar trebui sa includa in lista optiunilor variantele "lonely" si "desperate"