Majoritatea oamenilor care ma cunosc spun ca sunt o fire vesela, simpatica, sociabila, prietenoasa. Desigur, exista si oameni care nu ma plac si ar spune exact contrariul :)) Un prieten a scos odata o maxima despre mine : “Doina poate sa se distreze si intr-un cavou daca ii pui un CD cu muzica”. Putin cam creepy, dar m-am amuzat. Asa par la suprafata, insa in realitate sunt destul de abatuta si mereu pun raul inainte. Asta este lucrul pe care il detest cel mai mult la mine. Ca vad realitatea deformata in rau. Sunt pesimista si cred ca nu este leac pentru asta. Nu poti ca din pesimist sa devii optimist ...si pace! Oare?
Tin minte ca la fostul meu job aveam un coleg care ma deprima ingrozitor. Se intampla ca seara dupa munca sa plecam impreuna spre casa cu metroul. Si atunci incepea cu vaicarelile: ca viata noastra e mizerabila, ca trece tineretea pe langa noi, ca nu avem timp sa facem nimic, ca viata e prea scurta, ca banii sunt prea putini, ca o sa o luam razna, ca trebuie sa emigram, ca tara asta nu ne ofera nimic. Cand ieseam de la metrou eram atat de deprimata ca mai aveam un pic si imi dadeau lacrimile! Imi baga numai tampenii in cap.
Am fost placut suprinsa sa aflu recent ca omu’ si-a schimbat total atitudinea de atunci – a trecut de la ascultat Rammstein la muzica ceva mai prietenoasa, nu mai poarta tricouri negre cu cap de mort ci camasi colorate, e mereu pus pe distractie, practic e cu totul alt om. Deci daca el s-a schimbat...exista speranta pentru toata lumea :))
Anul trecut am primit o carte motivationala, “Atitudinea este totul”, si era despre un tip aflat intr-un stadiu mult mai rau ca mine. Cu ajutorul tehnicilor motivationale a devenit super optimist si acum tine discursuri motivationale in toata lumea. Nu am devenit mai optimista dupa ce am citit cartea, insa am ramas cu un lucru: nu ma mai vait atat de mult. Eu am tendinta nejustificata de a ma plange de lucruri. Ce zicea omul ala in carte? Nimanui nu ii pasa de vacarelile tale patatice!
Sincer, atunci am avut si eu revelatia ca oamenilor nu le place compania celor plangaciosi, care nu fac altceva decat sa se vaite non stop. Sunt enervanti, neplacuti si in final ajungi sa ii eviti. Atat de tare m-a marcat chestia asta, incat am facut atunci si un articol pe tema asta. Poate nu ati citit atunci, asa ca o sa reiau o parte aici.
„Nu te mai plange: nimanui nu ii pasa de problemele tale!
Tu cum te-ai simti sa fii inconjurat de oameni care se plang non stop, carora nimic nu le convine si care isi plang de mila?
Cel mai frecvent motiv al plangerilor este boala. “Ma doare capul”, “Mi-e rau”, “Ma doare stomacul”, “Mi-e greata”. Sincer, cand auzi pe cineva spunand asa ceva nu ti se strica tot cheful? Parca si tu te simti mai prost.
Keller sugereaza ca nu are rost sa te plangi, pentru ca nu vei reusi decat sa produci iritare: “Sa fim cinstiti! Cu ce te pot eu ajuta ca te dore stomacul? Nu sunt doctor! Du-te la doctor daca ai o problema medicala. De ce imi spui mie toate astea? Daca vei continua sa vorbesti despre durere si disconfortm acestea nu se vor diminua, ci dimpotriva!”
O zi ploioasa nu inseamna o zi ingrozitoare!
O alta tema preferata de plangeri este vremea. Sa fim seriosi, cu ce te afecteaza pe tine ca ploua afara? Cativa stropi pot sa iti strice ziua? In plus, daca incepi sa te lamenezi ca “Vai, ce urat e afara” asta nu va face ca vremea sa se schimbe!”
Mi se pare ca are perfecta dreptate. Si eu ma plang aiurea de vreme. Ce rost are?! Fie ca imi place sau nu, de plouat tot va ploua! Daca va intereseaza ce mai zice omul, puteti citi AICI tot articolul.
Ideea ce ca imi place sa fiu inconjurata de oameni optimisti si veseli. In prezenta lor sunt si eu una de-a lor – nu ai ghici niciodata pesimismul ascuns in mine. As vrea sa cred ca e vindecabil, poate chiar e, dar cred ca trebuie sa crezi in asta.
Nimeni nu vrea prietenia si compania unui om care iti subliniaza mereu partea negativa a lucrurilor.
Voi suferiti de pesimism? Credeti ca poti face pasul de la pesimism la optimism?