Copiii își spun poveștile, bucuriile, tristețea, durerea, prin și joc desen, așadar folosesc și eu, adesea, aceste instrumente în lucrul cu copii și adolescenți. La unul dintre atelierele pentru copii, jocul propus a fost o scenetă în care să interpreteze o zi de vacanță.
Fetița care juca rolul “mamei”, să-i spunem Aura, alerga de zor după copilul din scenetă, să îl pună “la teme”. După scenetă punem întrebări simple, cu scopul lărgirii perspectivei: “Wow! Teme în vacanță, la Paris?“. Raspunsul Aurei vine prompt: “Da! Este competiție!”. Trist pentru copilul de atunci, infricoșător pentru mama sa. Așa sună competiția.
Citește și SFATUL PSIHOLOGULUI Frică sau anxietate? Află care e diferența și cu ce te poți confrunta
Daca am proiecta aceasta familie cu niște ani în urmă, când copilul urma să vină pe lume, ne-am putea imagina o mămică gravidă. Oare a visat cum va fi copilul? Cu cine va seamăna? Ce va deveni când va fi mare? Foarte multe fantasme, așteptări, temeri și proiecții au loc în mintea oricărei viitoare mămici.
Când apare copilul, ea va ieși din rolul propriu de copil al părinților săi și va intra în rolul de părinte, printr-un proces complex, în urma căruia, încet-încet, într-un mediu sigur, adecvat, susținător, va putea vedea și face loc caracteristicilor copilului așa cum este el, renunțând treptat la o parte a proiecțiilor făcute.
Și uite asa, în funcție de cât de mult poate vedea, simți și accepta mama cum este copilul real versus cel “imaginat-dorit-creat”, în funcție de cât de greu se poate desprinde de propriile angoase și proiecții, acesta va ajunge să trăiască năzuințele personale sub privirea încurajatoare a mamei.
Cu cât vom fi mai toleranți ca indivizi, instituții, societate, cu cât vom judeca si eticheta mai puțin, cu atât vor crește șansele mamelor de a se elibera de frici și ale copiilor de a-și găsi propriul drum.
Unor părinți crescuți într-un mediu ofertant ca resurse materiale dar lipsit de disponibilitate emoțională, le-ar putea fi greu să se conecteze la un copil mic, să-i suporte furia sau exuberanța, fiind mai ușor să compenseze prin a oferi jucării, așa cum unei persoane crescută într-o familie cu așteptări si exigențe, având sentimente de culpabilitate, îi va fi poate greu să tolereze note mici sau s-ar putea învinovăți pentru orice asa-zis “eșec” al copilului.
În evoluția copilului iși pune amprenta și temperamentul acestuia, unii copii se vor plia pe proiecțiile parinților, căci vor sa fie iubiți și acceptați, alții se vor răzvrăti, iar din răzvrătirea asta pot ieși conflicte multe și grele...
Căutând autenticul din noi, vom putea crește și susține autenticul din copiii noștri. De aceea, de cele mai multe ori când am un copil în cabinet, îi sugerez și mamei să mearga pentru câteva ședințe la altcineva, pentru a învăța să tolereze și să înțeleagă simptomul copilului.
Deși propunerea este privită adesea cu suspiciune, timpul și faptele arată că o astfel de alegere este cel mai mare bine pe care și-l face mama și pe care i-l face și copilului. Este important să-ți acorzi timp și grijă pentru tine, sa iți redescoperi bucuria interioară, pentru a putea crește un copil liber – el va prelua modelul de la tine!
Melania Stanciu este psiholog clinician și psihoterapeut, are formare în psihoterapia psihanalitică a copilului, adolescentului și adultului, susține atât ședințe de terapie individuală cât și workshop-uri de dezvoltare personală. Pe Melania o puteți găsi și aici http://melaniastanciu.com/
