“Nu ma mai intelege, simt ca vorbesc la pereti…”, “Cred ca ma inseala…”, “ Sunt sigura ca ma inseala, am si dovezi….”, “M-am saturat sa fac totul singura, sa am grija de copii, de scoala, de mancare, de casa si el sa vina acasa ca la hotel, doar sa manance sa se uite la televizor si sa doarma…”, sunt cateva dintre problemele cu care se confrunta cuplurile si pe care deseori nu reusesc sa le gestioneze asa cum trebuie.
Asadar putem spune ca intr-o relatie pot interveni numeroase inconveniente, iar in aceste conditii sfatul specialistului Constantin Cornea este: "Nu este bine sa expunem problemele noastre prietenilor, colegilor sau familiei, pentru ca este posibil sa le depasim, dar imaginea lasata prietenilor sau familiei va fi stearsa mai greu. Daca avem probleme este bine sa apelam la un specialist. Asa cum mergem la medic cand ne doare ceva tot asa trebuie sa ne invatam sa apelam la psiholog cand ne doare sufletul. Astfel putem invata sa comunicam corect, sa ne evaluam ceea ce gresim si ceea ce greseste partenerul sau sa vedem daca nu cumva cuplul a disparut de mult din viziunea partenerului, iar comportamentul acestuia nu denota decat ca nu stie cum sa scape mai repede", a declarat acesta.
Intr-un cuplu, fiecare persoana in parte considera ca anumite lucruri spuse sau facute sunt oarecum de netrecut dupa ce a incercat in fel si chip sa le rezolve. “Problemele de cuplu cele mai intalnite au urmatoarele teme majore: comunicarea, viziunea de viitor, familia de origine, diferentele foarte mari de dezvoltare sociala dintre partenerii de cuplu, activitatile caznice, cresterea copiilor, numarul copiilor, fertilitatea, sexualitatea sau bugetul familiei”, a explicat psihologul Constantin Cornea.
Pana la urma un cuplu poate trai fericit pana la adanci batraneti daca admit ca au o problema si apeleaza la un specialist. “Problema e in a recunoaste ca sunt intr-un impas. In cele mai multe cazuri la terapie de cuplu vine cineva cand simte ca nu mai poate. Cand considera ca nu mai este nimic de facut, pentru ca a facut tot ceea ce a fost sfatuit de prieteni, familie sau dupa ce a apelat la tot ceea ce a citit pe net. Vine cu frustrarea caracteristica unei persoane care crede ca salvarea cuplului este imposibila. Dar de obicei la o prima sedinta vine doar unul din parteneri, cel care cedeaza primul la problemele cuplului”, a concluzionat acesta.