7 lucruri pe care sigur nu le stiai despre deodorante


Nu suporti transpiratia si incerci sa inlaturi orice urma de miros sau de sudoare? Afla cateva lucruri despre deodorantele pe care le folosesti in fiecare zi.


Transpiratia este produsa de glandele sudoripare, care sunt in numar mai mare in cazul femeilor decat in cazul barbatilor si poate rezulta ca urmare a caldurii, efortului sau in cel mai rau caz, al stresului, acesta producand cea mai urat mirositoare transpiratie.

Desi se cunosc cauzele transpiratiei, se trateaza doar efectele acesteia, iar in lume se cheltuiesc aproximativ 18 miliarde de dolari pe an in acest sens, pe deodorante si antiperspirante.

Te-ai gandit vreodata cine a inventat pentru prima data deodorantul sau in ce fel actioneaza acesta asupra pielii tale? Noi avem cateva raspunsuri pentru tine.

A fi impotriva mirosului de transpiratie nu este un fenomen nou

Egiptenii au fost primii care au inventat „arta bailor parfumate” si au invatat cum sa aplice parfumul in zonele urat mirositoare. Primul deodorant a luat nastere in anul 1888 si se numea „Mum”, iar la 15 ani distanta a fost inventat primul antiperspirant, care a primit numele „Everdry”.

Deodorantele omoara bacteriile

Transpiratia nu are miros in mod normal. Mirosul este produs de bacteriile de pe pielea ta, care sunt distruse odata cu folosirea deodorantului, in timp ce antiperspirantul inlatura transpiratia.

Antiperspirantele nu opresc definitiv procesul de transpiratie

Compusii din aluminiu prezenti in compozitia antiperspirantelor opresc o parte din transpiratia pe care o produc glandele sudoripare, in proportie de 20-30%.

Poti deveni imuna la antiperspirant

Conform studiilor efectuate in acest sens, corpul tau se adapteaza metodelor de inlaturare a transpiratiei, devenind pe parcurs imun la antiperspirantul cu care l-ai obisnuit. Astfel, se recomanda schimbarea brandului la fiecare 6 luni pentru a preveni rezistenta la antiperspirant.

Acelasi deodorant poate fi folosit atat de femei, cat si de barbati

Desi femeile au mai multe glande sudoripare decat barbatii, cei din urma produc mai multa transpiratie. Aceeasi substanta activa este prezenta in aceeasi cantitate atat in produsele pentru barbati, cat si in cele pentru femei.

Nu toata lumea are nevoie de deodorant

Desi mai toate femeile transpira, lucrurile stau putin diferit in privinta mirosului, caci transpiratia nu este insotita mereu de miros, ci poate actiona singura, fara a mirosi.

Petele de transpiratie raman pe haine

Teoria care sta la baza urmelor de pe haine, provocate de transpiratie, consta in faptul ca ingredientele din aluminiu reactioneaza vizibil impotriva pielii, a sudorii sau a detergentilor cu care ai spalat rufele si produc pete inestetice.
 

related posts

Modifică setările cookies