7 remedii naturale pentru durerile menstruale


Durerile menstruale sau dismenoreea se manifesta prin disconfort la nivelul abdomenului inferior, dureri de cap, dureri de spate, etc. In incercarea de a te ajuta sa treci mai usor peste zilele respective, am gasit cateva solutii naturiste care sa faca durerile suportabile sau sa le indeparteze.


Ne confruntam lunar cu nelipsitele dureri menstruale. Cautam mereu tot felul de solutii sa scapam de aceste contractii musculare  care pur si simplu ne indispun, ne anuleaza eventualele activitati planificate si ne tintuiesc direct in varful patului, intr-un repaus total. 

Crampele, balonarile, durerile de spate si de cap, starea de greata sunt cele mai intalnite dureri de care se plang aproximativ 85% din femeile tinere in fiecare luna. Pe langa vesnicele calmante, nu exista alta tratamente care sa rezolve aceasta problema. Iti propunem insa cateva solutii naturiste care sa te ajute sa treci mai usor peste perioada cea mai urata din luna.

1.    Suplimente si vitamine

Unele studii indica faptul ca suplimentele de vitamina E, vitamina B1 si Omega 3 reduc crampele menstruale. S-a descoperit faptul ca zincul si calciul actioneaza de asemenea in reducerea durerilor , balonarilor si simptomelor premenstruale. Combinatia de calciu si magneziu scade nivelul durerii, insa pentru a avea acest rezultat, trebuie urmata o cura zilnica, timp de 2-3 luni.

2.    exercitii fizice

Desi preferi mai degraba sa te retragi intr-un colt de camera, e recomandat sa faci putina miscare. O plimbare prin cartier sau pe bicicleta, cateva minute de alergare sau orice alt tip de exercitii vor duce la cresterea fluxului sangvin si in acelasi timp la eliminarea crampelor.

3.    Pune ceva cald pe abdomen

O sticla cu apa fierbinte, o perna sau o patura calda iti vor relaxa muschii. Daca nu ai la indemana niciunul dintre aceste obiecte, fa un dus fierbinte. Efectul va fi acelasi.

4.    O dieta sanatoasa

Stai departe de mancarurile de tip fast-food, de carbohidrati si dulciuri care pot amplifica senzatiile de balonare si crampele si mananca sanatos. Un platou cu fructe proaspete si legume si multa apa plata te vor face sa te simti mai usoara.

5.    Yoga si masajul

Ai putea sa te implici in activitati care iti relaxeaza si iti calmeaza corpul, te detensioneaza si te binedispun. O sedinta de yoga sau una de masaj ar putea face minuni.

6.    Acupunctura

Conform unor studii recente ale organizatiei non-profit Mayo Clinic, acupunctura reprezinta o metoda de eliminare a durerilor menstruale, tehnica fiind folosita de peste 2000 de ani. Acele de dimensiunea unui fir de par se introduc in piele in anumite zone ale corpului. Cei mai multi nu simt intepaturile, iar efectele se vad repede.

7.    Renunta la alcool si cafea si poarta imbracaminte lejera

Alcoolul si cofeina nu fac decat sa creasca nivelul durerilor menstruale. Incearca sa eviti consumul lor in aceasta perioada si sa te orientezi catre consumul exclusiv de apa. De asemenea, poarta haine confortabile, de calitate, care sa nu-ti preseze abdomenul, ci sa te lase sa respiri.
  



 

  • 7 remedii naturale pentru durerile menstruale

related posts

Modifică setările cookies