"Am fost grasa de cand ma stiu. La noi in familie toata lumea mananca junk food sau fast food si in fiecare weekend stateam acasa si mancam chips-uri, bauturi carbogazoase, prajituri etc. Evident, in clasele I-IV baietii ma strigau "vaca", "grasana" si fetele de asemenea... Cand am inceput liceul slabisem putin, dar problema ramasese aceeasi: baietii."
Asa isi incepe povestea Paola pe blogul ei, The Nutrition Baby. Tanara a povestit ca a ajuns la ingrijoratoarea greutate de 115 kilograme in timpul facultatii, pentru ca era foarte inactiva.
"Bineineteles ca aveam nevoie de o schimbare, dar nu stiam de unde sa incep sau ce sa fac. Eram foarte dezamagita pentru ca timp de multi ani am incercat fiecare dieta si tip de miscare si nimic nu a functionat" a explicat ea.
Desi Paola nu era sanatoasa si nu avea o silueta atragatoare, membrii familiei ei nu ii ofereau incurajarea de care avea nevoie.
"Imi spuneau mereu <Nu-ti face griji, oamenii te vor iubi pentru interiorul tau. Daca un baiat te vrea, trebuie sa te accepte asa cum esti!>", a povestit ea. Nici prietenii ei nu i-au spus ca trebuie sa slabeasca, insistand ca nu e grasa, ci foarte draguta asa cum este.
Un student la medicina pe care l-a intalnit in timpul facultatii i-a deschis insa ochii Paolei asupra starii sanatatii si asupra siluetei ei.
"Mi-a spus simplu: <Barbatilor le plac formele, nu grasimea.> Si in momentul ala mi s-a schimbat viata. Pentru ca se pregatea sa devina medic, a incercat sa-mi explice ca greseam multumindu-ma cu o viata in care ma neglijam si aveam o sanatate precara. La inceput m-am enervat pentru ca parea ca vrea sa ma schimbe si eu eram impacata cu ideea ca sunt supraponderala. Dar mai tarziu in acea seara am intrat pe net si am cautat cu disperare diete si exercitii de sport".
A doua zi dupa aceasta discutie, viata tinerei s-a schimbat defintiv. "Am inceput sa merg la sala si sa caut retete de mancare sanatoasa. De atunci, am slabit 30 de kilograme si mai vreau sa dau jos inca 15, sa ajung la greutatea mea ideala.", a povestit ea pe blog.
"Nu exista cuvinte sa explic cum mi s-a schimbat viata dupa ce am slabit. Am inteles ca nu e ok sa slabesti doar sa atragi atentia cuiva, ca oamenii nu se schimba daca nu-ti schimbi tu atitudinea, ca un barbat o sa te iubeasca fie ca esti supraponderala sau nu. Cheia este in interiorul tau, sa ai incredere in calitatile tale si in forta ta.
Am descoperit ca misiunea mea in viata este sa le arat oamenilor ca nu exista limite, ca tu le setezi. Studiez pentru a deveni nutritionist si sunt fericita - mananc sanatos, fac fitness si vreau sa ii inspir si pe altii si sa le arat ca se poate. La cateva luni dupa ce am slabit prietenii nu m-au recunoscut, mi-au spus ca sunt o alta fata. Si asta e adevarat.", a scris Paola.
"Acum sunt dansatoare de hula, pot purta pantaloni scurti, rochii scurte, fuste, bikini si orice vreau sa port. Iar doctorul care m-a ajutat mereu cand voiam sa renunt e acum iubitul meu. Ai numai de castigat cand pierzi kilograme", a incheiat tanara.