Alicia își promovează, la ora actuală, noua linia de vitamine și, cu această ocazie, a acordat un interviu pentru Page Six, despre stilul ei de viață vegan.
Citește și: Alicia Silverstone vrea să rămână gravidă cu fostul ei soț. Care este motivul
Aceasta a declarat că fiul ei, Bear, care are 7 ani, nu a luat medicamente niciodată, pentru că nu a avut nevoie. Dieta de viață vegană, impusă de mama sa, l-a ajutat să aibă un sistem imunitar de invidiat.
”Nu a fost nevoie să ia medicamente niciodată în viața sa”, a spus ea despre Bear. ”Poate că mai are nasul înfundat câteodată, dar nu se simte rău, merge în continuare la școală. Doar de două ori în viața lui mi-a spus: ”Mami, nu mă simt bine” și atunci starea de rău l-a ținut câteva ore, apoi și-a revenit de parcă n-ar fi avut nimic”.
Alicia Silverstone este ea însăși vegană de peste 20 de ani. ”Îmi amintesc când mergeam la David Letterman sau la Jay Leno în emisiune și ei mă întrebau: Vegan? Ce înseamnă vegan?. Iar ei obișnuiau să râdă de mine pentru că eram ca un extraterestru pentru ei, nimeni nu vorbea despre stilul de viață vegan la televizor”, și-a amintit ea.
Foto: Getty