Inainte sa va prezint concluziile mele in urma acestui experiment de vointa, va recomand ca, daca nu aveti rezistenta psihica a unui luptator de gherila columbian sau daca nu sunteti mama a cel putin doi copii (ca ma gandesc ca e tot una), sa NU incercati acest regim acasa.
Scopurile pentru care oamenii tin acest regim sunt dintre cele mai diverse. Yoghinii, de exemplu, il tin frecvent pentru efectele sale de purificare. Oamenii obisnuiti urmeaza aceasta dieta fie pentru a slabi, fie pentru a-si prelungi viata (in cazul Madonnei si al lui Gwyneth Paltrow) sau chiar pentru a se vindeca de cancer, hepatita sau diabet.
In ce consta dieta Oshawa? Timp de 10 zile ai voie sa consumi doar 4 cereale: grau, orez, hrisca si mei (in orice cantitate si in orice forma: coapte, fierte, prajite, sub forma de turtite etc.), apa si putina sare. Atat. Daca vi se pare simplu (cum am facut si eu greseala sa cred) veti descoperi pe parcurs de ce nu este.
De ce am inceput sa o tin eu? Pentru ca o prietena care a tinut-o mi-a vorbit despre ea numai cu superlative absolute: slabesti vreo 5-7 kilograme, tenul iti devine de portelan, pielea e mult mai fina, analizele ies perfect, ai mai multa energie, te simti excelent etc. etc.
In plus, dermatologul pe care l-am consultat anul trecut mi-a spus ca toate problemele pe care le am cu tenul sunt din cauza ca organismul meu stocheaza toxine – si ce poate fi mai util in acest caz decat un regim de detoxifiere, nu-i asa?
Iata si concluziile la finalul celor 10 zile de Oshawa.
1. In primele zile devii un fel de guru nepalez zen, care resimte orice energie negativa. Mi-am inceput ziua intrebandu-mi sora de ce este negativista atunci cand ma zorea ca intarzii la serviciu, am continuat incercand sa evit furnicile (invizibile) de pe trotuar, sa zambesc lumii pe strada (un zambet tamp, bineinteles) iar la birou orice gluma rautacioasa la adresa altcuiva imi aducea lacrimi in ochi. Noroc ca nu m-a tinut mult ipostaza asta de Maica Tereza, ca nu ma prea coafeaza.
2. Ulterior am trecut printr-o faza in care Hannibal Lecter era mic copil pe langa mine. Foamea constanta (in primele zile nu stiam ce sa mananc, asa ca imi cumparam doar rondele de orez expandat, care mi-au ajuns atat de nesuferite incat am preferat sa rabd foame decat sa le mananc), dieta monotona, lipsa de energie, simptomele detoxifierii, toate ma faceau sa ma bucur de echilibrul psihic al unui criminal in serie. Din fericire, am descoperit apoi ca graul fiert e bun ca mic-dejun si ca din faina de grau integrala, sare si apa se poate face un aluat care, copt la cuptor da nastere unor turte sau batoane, si mieii au incetat sa mai tipe. Ahahahahaha!
3. Detoxifierea inseamna eliminarea toxinelor. Nu m-am prea gandit cum anume parasesc organismul aceste toxine atunci cand m-am apucat de regim. Au fost insa vreo 3 zile cu crampe oribile, dureri de cap atroce si alte simptome mai putin placute prin care toxinele si-au depus ordinul de evacuare a imobilului. Nenorocitele si-au mutat mai intai mobila, apoi decoratiunile interioare, florile de ghiveci si, cand credeam ca au terminat, s-au intors si dupa tapet.