Ce antrenamente face Carmen Negoiță pentru a obține un abdomen de vis! Vrea să dea jos 4 kilograme în timp record!


Mamă a doi copii și blogger de travel&food, Carmen Negoiță arată destul de bine. Pentru a se simți însă și mai confortabil în pielea ei și în costumul de baie, atunci când se afișează la plajă sau la piscină, ea și-a propus să mai scape rapid de 4 kilograme.


Autor: Dana Popa

A intrat astfel într-un cantonament sever al unui centru specializat pe transformare corporală, pentru a obține abdomenul de vis. Pe lângă dieta de care trebuie să țină cont și care ar trebui să conțină trei mese bine delimitate pe zi, Negoiță își recăpăta tonusul, forța și rezistență, cu ajutorul unui antrenament de 45 de minute, pe care îl face de trei ori pe săptămână. Antrenamentele cu barosul, dar și cel cu sfori fac parte din programul său inedit de sală.
 


“Scopul meu este să dau câteva kilograme jos, în jur de 4, și în special de pe abdomen, pentru că este zona în care, în cazul meu, se depune cel mai rapid. Acum, prin antrenamentele de la Bodyshape, trebuie să ard grăsimea, să pun masă musculară și să îmi tonifiez frumos corpul. Nu doar pentru fizic, ci să îmi recâștig rezistența, forța și suflul, să ajung să nu obosesc atât de repede

La sală îmi place că lucrez toate grupele de mușchi într-un antrenament de doar 45 de minute. Lucrez și forță, și upper body și lower body și fac și cardio. Este pur și simplu senzațional, foarte eficient, 45 de minute, de trei ori pe săptămână. Pentru mine este perfect pentru că am zilnic un program foarte încărcat și reușesc să fiu astfel foarte eficientă”, mărturisește Carmen Negoiță.

Despre meniul din timpul antrenamentelor, Carmen Negoiță spune că nu este un mare efort să-l respecte.

Mănânc vegan cam 70%, acum, pentru că fac antrenamente mănânc puțin mai multă proteină. Norocul meu este că nu poftesc! Dacă nu ar fi antrenamentele, meniul meu ar arăta foarte light. Mănânc mult avocado, semințe, omletă din albușuri, smoothie-uri…In mod normal am 3 mese pe zi și 2 gustări, dar nu le pot onora. De regulă mănânc puțin. Eu mă simt bine pe la 52-53 kilograme, iar acum am undeva pe la 56. Important este și cum mă modelez, intenția mea principală fiind să scap de grăsimea din jurul abdomenului, spune bloggerul pentru Perfecte.ro.


Exerciții inedite și eficiente

Exercițiile sunt pe cât de inedite, pe atât de eficiente. Bloggerul de travel Carmen Negoiță împinge sania, trage de sfori, aruncă în sus și apoi izbește de podea o minge medicinala, chiar lovește cu barosul o anvelopă de tractor. 

Unul din cele mai inedite, dar și mai eficiente, exerciții de tip cardio din cele mai noi antrenamente fără aparate, este cel care implică lovirea unei anvelope de tractor cu un baros, un ciocan de mari dimensiuni și îndeajuns de greu pentru a fi folosit cu lejeritate. Acest tip de exercițiu este printre cele mai populare printre cei care au slăbit și și-au definit silueta.

Dacă îți dorești să dezvolți forța brută și puterea explozivă, nimic nu te ajută mai mult decât un antrenament cu barosul. Pe lângă beneficiile fizice, ai parte de un sentiment foarte plăcut și eliberator de stres când învârți și trântești barosul cât poți de tare. Scoate din tine ultima picătură de energie negativă și te face să te simți ca un supererou.

Exercițiile cu barosul pot fi folosite în cadrul un circuit de condiționare fizică sau separat, de sine stătătoare, pentru dezvoltarea forței explozive.

Pe lângă creșterea forței explozive, aceste exerciții ajută la creșterea stabilității încheieturii mâinii și la creșterea forței în antebrațe și la degete. Aceste exerciții se execută folosind mișcări ample și articulații multiple, dezvoltând astfel agilitate, cordonare, viteză și concentrare mentală.


Principalele beneficii ale exercițiilor cu barosul:

  • Îmbunătațesc capacitatea de lucru
  • Dezvoltă rezistența mușchilor
  • Dezvoltă forța abdomenului
  • Îmbunătațesc forța de strângere a degetelor
  • Ajută la arderea grăsimii
  • Dezvoltă forța întregului corp

Antrenamentul cu barosul face parte din suita de antrenamente cu greutatea corpului sau cu accesorii minimale, cu care mii de bucureșteni au slăbit 4000 kg si 20.000 de cm din talie si de pe solduri.

Antrenamentul cu sfori, folosit în multe discipline de fitness, este pe cât de fascinant atunci când îl privești, pe atât de eficient pentru slăbit și definire musculară. Manevrarea funiilor cu ambele mâini, de sus în jos, în viteză, până când frânghiile se unduiesc în aer în formă de S lucrează într-un mod extraordinar mușchii abdominali și intensifică metabolismul arzând rapid grăsimea nedorită.

 Antrenamentul cu sfori se poate diversifica usor. Este foarte bun pentru abdomen și lanțul muscular posterior, îți antrenează mintea și are un impact scăzut asupra articulațiilor. Sforile sunt un accesoriu fantastic pentru că sunt portabile și te poți antrena oriunde cu ele: în parc, pe plajă sau în sală.


Dacă te antrenezi corect, mișcările de val pe care le faci cu sfoara trebuie inițiate din șolduri. Acest lucru este foarte benefic pentru femurali, fesieri și erectori spinali. De asemenea un lucru interesant la acest tip de antrenament este forța care se întoarce prin sfori. Menținerea echilibrului și absorbția șocului dat de sfori duce la o bună activare a abdomenului.

  • Ce antrenamente face Carmen Negoiță pentru a obține un abdomen de vis! Vrea să dea jos 4 kilograme în timp record!

related posts

Modifică setările cookies