Emisiunea "Doctorul casei" aduce in prim plan evenimente, interventii, personalitati, intamplari si trenduri,toate cu substrat medical. Experienta ei in calitate de doctor, dar si de mama si sotie se va reflecta in intrebarile directe si incisive ce vor avea raspunsuri asteptate de multa vreme de publicul din Romania.
Dr. Anca Vereanu, medic primar stomatolog, specialist in chirurgie dento-alveolara, asistent universitar la Catedra de Implantologie Orala, Facultatea de Medicina Dentara, a acceptat cu entuziasm o noua provocare in viata ei, aceea de moderator al emisiunii "Doctorul casei": "Intr-o zi cineva mi-a spus:
"Cred ca tu ai fi buna la televizor... ai vrea ?" Am zis, razand, ca ar fi funny, ca ar fi o provocare pentru mine care imi petrec viata intre chirurgie, implanturi si dinti... Asa ca mi-am zis ca as putea sa colorez putin viata mea de cabinet si uite ca dintr-o gluma, am dat probe care au placut si nici nu m-am intors bine din vacanta si in loc sa ma apuc de operat, m-am apucat de filmat", spune dr. Anca Vereanu.
Dr. Anca Vereanu le va prezenta telespectatorilor, in cadrul unor reportaje bine documentate, informatii utile despre un stil de viata sanatos si le va dazvalui care sunt ultimele descoperiri in ceea ce priveste domeniul medical si paramedical, precum si portretele unor medici care prin implicare si daruire au rezolvat cazuri impresionante si au salvat vieti.
Scopul ei este de a face medicina mai accesibila oamenilor, prin filme si reportaje, in direct din sali de operatie , saloane de infrumusetare, clinici private, spitale de stat, astfel incat, rezultatul sa fie o informare mai buna a pacientilor asupra unor evenimente la care ar putea fi partasi ei insisi in viitor, pentru o informare si o comunicare cat mai buna.
"Vom fi mult pe teren, vom filma operatii pe care le vom descrie astfel incat, indirect de fapt, va fi o emisiune de educare prin imagini si exemple. Vom incerca sa descoperim doctori foarte buni, dar necunoscuti, fara sa neglijam si doctorii cunoscuti deja", spune prezentatoarea emisiunii "Doctorul casei".
Dr. Anca Vereanu este un medic cu o experienta de peste 17 ani in mediul de spital dar si privat medical. In cariera ei, un rol important l-a avut cunoasterea limbii germane la un nivel avansat care i-a permis Dr. Anca Vereanu sa aleaga Germania ca tara de formare medicala:
"Am facut numeroase stagii de supraspecializare in implantologie orala in clinici universitare si private in Germania, unde am avut mentori valorosi cu ajutorul carora m-am perfectionat lucrand impreuna cu ei cu tehnici chirurgicale si tehnologie de ultima generatie", povesteste dr. Anca Vereanu.
Prezentatoarea emisiunii medicale de acasa se considera o persoana comunicativa, ceea ce a ajutat-o in relatia cu pacientii si studentii sai: "Comunicarea este extraordinar de importanta in relatia cu un pacient. La doctor toti suntem stresati, dar atunci cand doctorul este deschis, volubil si comunicativ lucrurile decurg mai usor si mai relaxat pentru pacienti", adauga dr. Anca Vereanu.
Din 15 septembrie, dr. Anca Vereanu va fi "Doctorul casei" si ii va ghida pe telespectatorii ACASA, in fiecare duminica de la 16.30, in cunoasterea lumii si manevrelor medicale pe intelesul lor, in alegerea unei alimentatii corecte, le va insusi informatii concrete despre cerintele vietii moderne, le va prezenta trenduri in ingrijirea corporala dar va arata si latura nevazuta a tuturor acestor aspecte cu avantajele si dezavantajele lor.