“Am sesizat că mulți dintre copiii care au venit la stomatolog în ultimele 2 luni au avut probleme dentare generate de igienă precară sau de consumul mai mare că de obicei de dulciuri, de sucuri și de carbohidrați.”, adaugă medicul ortodont.
Relația dintre sănătatea dinților și a gingiilor și obiceiurile alimentare este bine cunoscută, însă dr. Denisa Zaharia avertizează părinții asupra riscurilor consumului mare de sucuri de către copii: “Cavitatea bucală este plină de bacterii care se hrănesc cu resturile de carbohidrați care rămân în urmă a ceea ce mâncăm și bem. Zaharurile sunt principala sursă de hrănire a acestor bacterii și sunt prezente în în majoritatea alimentelor, cereale, pâine, dulciuri și chiar fructe. În general părinții sunt îngrijorați de consumul de bomboane, caramele, jeleuri și alte dulciuri, dar pierd din vedere consumul băuturilor, acestea pot fi foarte dăunătoare pentru smalțul dentar. În timp ce resturile alimentare solide sunt vizibile și pot fi ușor îndepărtate prin periaj dentar și utilizarea atei dentare, lichidele ne păcălesc foarte ușor, ele creează o pelicula nocivă pe suprafață dinților, creând eroziuni și demineralizări la nivelul smalțului dentar”, subliniază dr. Denisa Zaharia în legătură cu cei mai mari și mai dulci “dușmani” ai dinților copiilor.
Igienă dentară este foarte importantă în sănătatea dinților copiilor, iar ea trebuie transformată în rutină prin educația de acasă: “Părinții sunt de mare ajutor în a preveni apariția cariilor, încurajându-și copiii să se spele de 2 ori/zi minimum 3 minute cu pastă de dinți cu fluor adaptată vârstei și să folosească ață dentară o dată pe zi. De asemenea trebuie să limităm consumul de carbohidrați, mai ales seară, înainte de culcare. În perioada de vârstă 7-12 ani, copiii știu cum să procedeze cu periajul, dar de multe ori nu vor. Trebuie să-i încurajați obiceiurile de igienă corectă și utilizarea atei dentare. Uneori trebuie să insistați astfel încât, când vor fi adolescenți, vor înțelege nevoia de îngrijire”, explică dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog cu peste 25 de ani de experiență, cu specializare în ortodontie.
Medicul stomatolog trebuie să fie în mod constant parte din viață copiilor, încă de la erupția primilor dinți: “Este important că părinții să sesizeze și să se adreseze medicului pentru prezența unor obiceiuri vicioase (sugerea îndelungată a degetului sau a suzetei, respirația orală, deglutiția infantilă=înghițirea cu limba între dinți) care influențează negativ erupția dinților și dezvoltarea arcadelor și trebuie intervenit rapid pentru corectare. Vizitele la medicul stomatolog trebuie programate cu grijă, mai ales în cazul copiilor anxioși. Este important că experiență copilului în cabinetul stomatologic să fie una pozitivă, copilul să vină cu încredere și fără teamă. O evitare îndelungată a vizitelor la stomatolog duce la agravarea problemelor dentare, ajungând până la carii complicate ce impun extracția unor dinți, ceea ce poate fi mult mai traumatizant pentru copil. Că urmare indicăm vizite periodice la 6 luni, începând cu erupția primilor dințișori, pentru intervenții minore în scop preventiv: periaj dentar, fluorizare sau sigilari ale dinților. În jurul vârstei de 6-7 ani se recomandă și primul consult la medicul ortodont. Este momentul când se pot intercepta tulburări în creșterea oaselor maxilare, a lipsei spațiului pentru erupția dinților permanenți și se poate interveni. Ignorarea problemelor, fie ele carii dentare sau dizarmonii în dezvoltarea arcadelor și în erupția dinților influențează funcția estetică, afectând sever calitatea vieții adolescenților”, argumentează dr. Denisa Zaharia importantă vizitelor constante stomatologice în viață tuturor copiilor.