De altfel, acest lucru este un indicator al faptului că mulţi aleg să se trateze aşa cum consideră de cuviinţă pentru afecţiuni considerate uşoare, cum ar fi durerile de cap, durerile dentare sau stările generale de rău.
Astfel, 73% au declarat că iau un analgezic dacă îi doare capul, chiar dacă durerea este acută şi durează de câteva zile.
Din păcate însă, durerile de cap, deşi comune, nu trebuie tratate cu superficialitate, mai ales în cazul asocierii cu alte simptome sau în cazul permanentizării acestora, afirmă specialiştii.
Respondenţii la sondajul Docbook au mai asociat stările febrile, tusea şi voma cu gripa (36%), cu răceala (17%) sau intoxicaţia (12%) ori insolaţia (3%).
Durerile în piept sunt şi ele interpretate cu lejeritate de aproape jumătate din români. 23% consideră că acestea sunt semn de atac de cord, iar alţi 17% le asociază cu stresul.
Un procent semnificativ, aproape 50%, consideră că, în cazul în care au astfel de dureri, este mai bine să nu facă interpretări personale şi să apeleze la un medic. Nu se întâmplă însă acest lucru dacă durerile sunt trecătoare.
Printre durerile ignorate de români se numără şi cele dentare. Mai mult de jumătate se tratează singuri şi nu merg la dentist de la primele simptome stomatologice.
Medicul specialist de medicină de generală Marinela Stănculete a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă cu prilejul prezentării studiului, că o persoană adultă cu vârsta între 18 şi 49 de ani trebuie să meargă la medic de facto o dată pe an fără să sufere de nimic, însă dacă are simptome trebuie să ajungă la doctor.
"Dacă omul este în vârstă, se ştie cardiac, diabetic, cu insuficienţă renală, după o boală cronică progresivă, este o greşeală să amâne să meargă la medic chiar dacă a mai avut febră şi altădată. Orice fel de simptom pe care nu l-am avut nu trebuie să ne îndemne să căutăm pe google, trebuie să ne îndemne mai degrabă să mergem la medic. Dacă însă este o răceală şi o putem diagnostica singuri, ne automedicăm timp de una - două zile. Dacă evoluţia este favorabilă, nu facem nimic altceva, dacă nu este favorabilă mergem la medic. (...) Există bolile care au un debut brusc, spectaculos - este preferabil să mergem la medic. Dacă însă un simptom sau orice simptom se instalează lent, progresiv, se asociază unul după altul, nu înseamnă că avem ceva uşor, dar un simptom care persistă sau care revine, cu atât mai mult dacă revine în circumstanţe reproductive, de exemplu ne doare în piept la efort, doar la efort, asta trebuie să ne ducă la medic. Există şi foarte multe simptome care nu au în spatele lor o boală sau începutul unei boli", a explicat medicul.
Conform acesteia, riscurile automedicaţiei sunt în primul rând de întârziere a diagnosticului corect şi apoi de "lăsare deschisă a porţii" pentru instalarea complicaţiilor unei boli care nu este diagnosticată la timp şi care este influenţată de efectele adverse ale medicaţiei impropriu administrate sau în interacţiune cu alte medicamente pe care le are un pacient în tratamentul bolilor sale cronice.
Docbook este prima aplicaţie din România pentru programări online la doctor, disponibilă pe Android, iOS sau online, pe site-ul www.docbook.ro, fiind lansată în a doua parte a anului 2017.
Sondajul a fost realizat online, în perioada 1 - 20 mai 2018. Au răspuns 578 de persoane, din mediul urban, în majoritate femei.
Sursă AGERPRES