La inceput, indulcitorii hipocalorici au aparut pentru a usura viata bolnavilor de diabet. Acestia nu pot consuma zahar pentru ca au deficit de insulina.
"Rolul insulinei este sa ne mentina glicemia in limite normale, pentru ca in momentul in care glicemia depaseste un anumit nivel se intra in coma", a explicat medicul Mihaela Bilic.
Zaharina a fost primul indulcitor hipocaloric. La un moment dat, acesta a starnit controverse.
"Studiul facut impotriva zaharinei a fost facut pe soareci, iar dozele folosite au fost enorme - echivalentul a 600 de tablete pe zi. A fost uitat sau omis detaliul ca soriceii nu beau apa, spre deosebire de noi, pentru ca excesul de zaharina se elimina prin urina", a adaugat aceasta.
Dupa ani buni, zaharina a fost repusa pe lista substantelor sigure. Dar suspiciunile legate de impactul ei in dieta au dus la aparitia altor indulcitori. Astfel, s-a inventat ciclamatul, care nu e stabil termic, deci nu poate fi supus incalzirii.
Ulterior, a intrat pe piata aspartamul. Un cercetator l-a descoperit intamplator, cand studia aminoacizii din proteine.
"El studiind acesti aminoacizi a observat din intimplare, lingandu-si degetele, ca 2 aminoacizi din natura, care unul e amar si unul nu are niciun gust, pusi impreuna dau gustul dulce. Este un lucru care nu poate fi explicat", a precizat Mihaela Bilic.
Cei doi amino-acizi din care este compus aspartamul se gasesc in stare naturala in alimentele bogate in proteine pe care le consumam de obicei precum produsele lactate, ouale, carnea si legumele.