Afecțiunea se numește boală arterială periferică. Iată ce trebuie să știi despre ea, ca să înțelegi de ce este indicat să mergi la medic dacă observi că ai picioarele umflate și reci.
Boala arterială periferică se manifestă prin depunerea de grăsime pe pereții vaselor de sânge (ateroscleroză), fenomen care duce la îngustarea arterelor. Problema apare mai frecvent la nivelul picioarelor, dar poate să afecteze și brațele, gâtul sau tubul digestiv.
Din cauza îngustării arterelor, sângele nu mai poate circula normal prin ele și astfel apar simptomele bolii: umflarea piciorului, tegumente reci și palide în zona afectată, dureri în special în timpul mersului, dar care se pot manifestă și în stare de repaus, chiar și în timpul nopții.
Deși această boală produce doar un disconfort, pe care multe persoane îl ignoră, în lipsa unui tratament crește foarte mult riscul de infarct miocardic și de accident vascular cerebral. Totodată, este posibil să apară complicații grave, care să necesite amputarea piciorului afectat. Prin urmare, problema nu trebuie neglijată și, dacă observi aceste simptome, care se manifestă un timp mai îndelungat, ar fi bine să mergi la medic, pentru control.
Diagnosticul de boală arterială periferică se pune în urma unor investigații specifice:
- Ecografie Doppler în zona afectată (arată dacă fluxul de sânge este normal)
- RMN sau tomografie a membrului afectat
- Angiografie: cu ajutorul unui cateter, sub anestezie locală, medicul poate să observe interiorul arterei afectate.
După stabilirea unui diagnostic, medicul va recomanda cel mai potrivit tratament pentru îngustarea vaselor de sânge de la picioare. Schimbarea stilului de viață este foarte importantă, pentru că trebuie să faci zilnic mișcare și să urmezi o dietă sănătoasă, care să conțină cât mai puține grăsimi. De asemenea, va trebui să-ți verifici regulat, prin analize de sânge, nivelul de colesterol și trigliceride. Acesta poate fi ținut sub control și cu ajutorul medicamentelor.
Dacă suferi de diabet sau de hipertensiune arterială va fi necesar să urmezi un tratament și pentru aceste afecțiuni. Totodată, medicul te va sfătui să renunți la fumat și să încerci să slăbești, dacă ești supraponderală.
În cazul în care artera este foarte îngustată, atunci va fi necesar tratamentul intervențional. Acesta constă în dilatarea arterei afectate cu un balonaș și montarea unui stent (un mic tub metalic), care va menține vasul de sânge deschis, astfel încât sângele să poată circula normal.
Procedura se numește angioplastie și se realizează cu ajutorul cateterelor, care sunt introduse prin artera femurală. Nu necesită incizie, astfel încât permite o recuperare rapidă și presupune doar 24 de ore de spitalizare. Deseori, intervenția se poate realiza în timpul angiografiei de diagnostic, astfel încât nu va mai fi necesară o procedură ulterioară.
În concluzie, nu neglija durerea sau umflarea picioarelor și mergi la medic, pentru că în acest fel poți preveni apariția unor complicații, iar vindecarea va fi mult mai rapidă.