Sindromul metabolic, căci despre el este vorba, se referă de fapt la o combinație de diabet, hipertensiune arterială și obezitate și poate avea un impact negativ semnificativ asupra sănătății, crescând riscul apariției unor boli cronice grave, în Europa Centrală, aproximativ 25% din populație fiind afectată de acesta.
Deși multe dintre afecțiunile și manifestările asociate sindromului metabolic nu au simptome evidente (valorile ridicate ale zahărului din sânge pot cauza simptome precum oboseala și vedere neclară iar hipertensiunea arterială poate determina dureri de cap și amețeală), prevenția este esențială pentru menținerea unei sănătăți generale bune.
În acest material, vom expune nu numai ce înseamnă sindromul metabolic și care sunt cauzele apariției, dar mai ales vom evidenția un mod eficient și noninvaziv de prevenție: introducerea în dietă de suplimente alimentare cu probiotice.
Ce este sindromul metabolic?
Sindromul metabolic, “sindromul Raven” sau “sindromul X” așa cum mai este cunoscut în literatura de specialitate, este definit prin afectarea metabolismului glucidic (diabet zaharat, intoleranță la glucoză și rezistență la insulină) și este o tulburare complexă caracterizată prin prezența a cel puțin trei din următoarele: obezitate abdominală, tensiune arterială crescută, niveluri ridicate de glucoză în sânge, niveluri ridicate de trigliceride și niveluri scăzute de colesterol HDL. Această combinație de factori de risc crește riscul de boli cardiovasculare, atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale, diabet de tip 2 și alte complicații grave de sănătate.
Ce poate declanșa apariția sindromului metabolic?
Cercetătorii au expus mai mulți factori de risc care pot duce la dezvoltarea sindromului metabolic:
· Factor ereditar, genetic
· Fumat
· Înaintarea în vârstă
· Obezitate
· Menopauza
· Lipsa de activitate fizică
· Consum excesiv de alcool
· Alimentația incorectă
· Condiție fizică cardiorespiratorie slabă
· Utilizarea atipică a medicamentelor antipsihotice
· Utilizarea de cantități mari de sare de masă
· Expunerea prelungită la stres
Probioticele, rol esențial în prevenția și tratarea sindromului metabolic
Pe lângă adoptarea unui stil de viață sănătos, exerciții fizice regulate, monitorizarea greutății și a tensiunii arteriale, studii recente au arătat faptul că suplimentele alimentare cu probiotice au un rol benefic în prevenirea și gestionarea sindromului metabolic.
Probioticele sunt bacterii benefice care trăiesc în tractul intestinal și pot influența sănătatea metabolică și imunitară a organismului. Acestea au fost asociate cu reducerea inflamației, îmbunătățirea sensibilității la insulină și scăderea nivelului de glucoză în sânge.
Probioticele pot contribui astfel la menținerea unui echilibru sănătos al florei intestinale, ceea ce poate reduce inflamația și poate îmbunătăți metabolismul glucidelor și al grăsimilor. De asemenea, ele pot ajuta la gestionarea greutății corporale și la reducerea riscului de obezitate abdominală, un factor de risc major pentru sindromul metabolic.
Studii recente au arătat faptul că administrarea de suplimente cu probiotice au avut următoarele rezultate pentru pacienții cu sindrom metabolic:
· După 6 luni de administrare de tulpini benefice atent selecționate (4 g pe zi, cu un total de 1 x 1010 CFU), a fost raportată o reducere semnificativă a raportului talie-șold și o îmbunătățire semnificativă din punct de vedere clinic a rezistenței la insulină, determinată de indicele HOMA (Homeostasis Model Assessment).
· După 6 luni de utilizare a tulpinilor benefice atent selecționate, s-a observat o îmbunătățire semnificativă a parametrilor glicemici sub forma unei reduceri față de începutul tratamentului.
· Nivelurile de endotoxine în grupul pacienților cu bacterii benefice au fost semnificativ mai mici în comparație cu cele de la începutul tratamentului.
· Terapia cu probiotice a dus la o îmbunătățire semnificativă a profilului glicemic, evidențiată printr-o reducere a nivelului mediu de glucoză (p<0,05) și a nivelului de insulină (p<0,05). De asemenea, s-a înregistrat o reducere semnificativă a rezistenței la insulină (p <0,01).
· După 12 săptămâni de administrare a bacteriilor bune în doză mare s-a înregistrat o scădere cu 20,14% atât a nivelului de LPS al pacienților, cât și a circumferinței șoldurilor (1,7%), a procentului de grăsime (3,44%), a colesterolului total (7,32%), a trigliceridelor (7,05%), a grăsimii subcutanate (22,91%) și a concentrației serice de acid uric cu 11,13%, precum și a LDL (lipoproteine cu densitate scăzută; 3,99%), glucoză (7,92%) și insulină (22,4%).
Prin toate cele prezentate mai sus este clar că sindromul metabolic este o afecțiune serioasă care necesită atenție și o intervenție promptă. Adoptarea unui stil de viață sănătos, o dietă echilibrată, exerciții regulate și administrarea de suplimente alimentare cu probiotice pot fi însă modalități eficiente pentru prevenirea și gestionarea acestei afecțiuni.
*Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.