Premierul Ludovic Orban, declarații oficiale în legătură cu reinstaurarea carantinei și cu restricționarea circulației pe timp de noapte


Potrivit Agerpres, premierul Ludovic Orban efectuează o vizită de două zile – pe 26 și 27 octombrie, în Franța, vizită ce are ca scop semnarea Foii de parcurs privind Parteneriatul strategic dintre cele două ţări, parteneriat care prevede coordonatele principale ale colaborării pe următorii 4 ani.


În cadrul acestei vizite, premierul a fost întrebat și în legătură cu măsurile luate de România în vederea combaterii pandemiei cauzate de noul coronavirus. Ludovic Orban, citat de Digi24, a menționat că, cel puțin pentru moment, nu se discută despre posibilitatea de a izola populația la domiciliu și în acest moment obiectivul Executivului este să nu afecteze economia prin măsurile luate.

“Nu avem în discuții o astfel de eventualitate în momentul de față. Noi am adoptat un set de măsuri care țin cont de modul de transmitere a virusului și așteptăm să vedem eficiența acestor măsuri. Din punctul nostru de vedere, cu cât mai mulți români respectă regulile de protecție sanitară, cu atât viața poate fi mai normală. Obiectivul nostru este să nu afectăm economia în niciun fel, să asigurăm funcționarea economiei, să luăm cât mai puține măsuri de restricționare și ne dorim ca oamenii să aibă o viață cât mai aproape de normal”, a afirmat Orban.
 
În ceea ce privește restricționarea circulației pe timp de noapte, Ludovic Orban declară, citat tot de Digi 24:

„Când vom avea ceva de anunțat pe tema asta, vom anunța. Deocamdată vrem să vedem efectele în alte țări, unde se aplică măsura. Știm că această restricționare afectează mai puțin populația matură. În special adolescenții sunt cei care sunt activi după ora 23.00. Dar să vedem efectele în alte țări."
 
Pe teritoriul României au fost confirmate până la data de 27 octombrie 217.216 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 155.630 de pacienți au fost declarați vindecați.
 
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.724 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19). 
 
Cel mai recent record cu valențe negative a fost de 5.028 cazuri de Covid-19 în 24 de ore și a fost atins în data de 23 octombrie.

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA INTERVIURI SPECIALE CU VEDETELE PREFERATE:

FOTO: SHUTTERSTOCK/INQUAM/ SABIN CÎRSTOVEANU

  • Premierul Ludovic Orban, declarații oficiale în legătură cu reinstaurarea carantinei și cu restricționarea circulației pe timp de noapte

related posts

Modifică setările cookies