Sfatul specialistului! 5 greșeli elementare pe care le faci dacă ai probleme cu dinții


Deși ne aflăm în anul 2019, iar accesul la informație este mai facil ca niciodată, medicii stomatologi încă se confruntă cu situații în care pacienții ajung la cabinetul lor abia atunci când este vorba de o urgență, când, de multe ori, este prea târziu pentru a salva dintele afectat.


În plus, din ce în ce mai mulți oameni, chiar și tineri, sunt descoperiți cu probleme parodontale. Acestea, ca și cariile, este necesar să fie descoperite la timp. Medicul stomatolog Adrian Mina enumeră cinci situații des întâlnite care complică situația fiecărui pacient, pornite de la obiceiuri des întâlnite în rândul acestora. Acestea sunt 5 lucruri pe care orice medic stomatolog și-ar dori ca pacienții să le cunoască.

1. Dacă nu te doare, nu înseamnă că nu ai probleme cu dinții.

„Cel mai important lucru pe care pacienții trebuie să îl cunoască despre sănătatea oro-dentară este că lipsa durerii nu exclude niciodată prezența problemelor la nivel dentar. Mulți ajung la medicul stomatolog după apariția durerii, moment în care tratamentul se complică sau nu se mai poate face nimic pentru a salva dintele în cauză. O consultație periodică o dată la 6 luni identifică noile probleme apărute și le tratează în stadiile incipiente, pacientul fiind astfel menajat de durerea care survine în urma evoluției și a complicațiilor”, spune Dr. Adrian Mina.

2. Spală-te corect pe dinți

„Este cel mai simplu și elementar lucru. De aici pornește totul. Igiena riguroasă este principalul și cel mai important factor în menținerea sănătății dentare. Chiar și după realizarea tratamentelor în clinicile de stomatologie, partea cea mai importantă îi revine pacientului prin menținerea igienei. Lipsa igienei corespunzătoare duce la apariția de noi probleme dentare și la compromiterea lucrărilor anterior realizate ”, mențioenază Dr. Adrian Mina..

3. Ascultă-ți întotdeauna medicul stomatolog!

„O problemă des întâlnită este reprezentată de capacitatea pacienților de a înțelege caracterul de individualitate a fiecărei persoane. Acest lucru se traduce prin faptul că fiecare pacient necesită un anumit tip de tratament pentru rezolvarea problemelor dentare. În această situație, tratamentele și dorințele exprimate de pacient trebuie să fie în balanță cu particularitățile acestuia, iar, dacă acest lucru nu este realizabil din motive medicale, tratamenul propus de medicul stomatolog trebuie să primeze în fața dorințelor și a tratamentelor nerealiste.”, adaugă Dr. Adrian Mina. 

4. Remediile naturiste nu funcționează pentru sănătatea dinților!

„Remediile naturiste nu sunt decât modalități prin care ne păcălim pe noi înșine, atunci când vine vorba despre tratamentul cariilor și al altor afecțiuni ale cavității orale. Problemele oro-dentare nu dispar prin minune și nici cu ajutorul tratamentelor naturiste. O consultație la medicul stomatolog identifică problemele și duce la rezolvarea acestora, în timp ce remediile mai sus menționate nu opresc evoluția afecțiunii și duc la complicarea acesteia”, explică Dr. Adrian Mina.

5. Înțelege că problemele dinților pot dăuna sănătății întregului organism!

„Înainte de a considera că nu avem nevoie de serviciile unui medic stomatolog, trebuie să ne gândim la relația strânsă dintre sănătatea oro-dentară și cea a întregului organism. Problemele dentare pot avea răsunet important asupra stării de sănătate generală, iar lipsa inițiativei de a le rezolva are ca și rezultat complicații ale stării de sănătate. Drept urmare, pentru o sănătate a întregului organism, nu omiteți rezolvarea problemelor dentare”, spune Dr. Adrian Mina.
 
Dr. Adrian Mina este considerat unul dintre cei mai respectați medici stomatologi, cu o activitate de peste 15 ani derulată în Statele Unite, Canada și România. Printre pacienții săi se numără persoane publice din România, dar și de peste hotare.
 

  • Sfatul specialistului! 5 greșeli elementare pe care le faci dacă ai probleme cu dinții

related posts

Modifică setările cookies