Cori Gramescu ofera cateva recomandari prin care putem inlocui carnea de porc si anumite ingrediente ale preparatelor clasice de Craciun, fara a pierde din savoare.
„Pentru Craciun, putem apela la curcan sau vita pentru a reduce din continutul de grasimi. De exemplu, sarmalele se pot face din amestec de pulpa de porc si vita, fara grasime animala adaugata sau afumatura. In plus, se pot prepara mai sanatos, prin fierbere in apa si suc de rosii.
Un truc foarte util este sa asociem friptura traditionala cu o varietate de salate de legume in locul cartofilor prajiti sau la cuptor.
Friptura de curcan la cuptor este o alternativa foarte buna la friptura de porc, iar salata de boeuf poate fi facuta cu maioneza de casa cu continut redus de ulei.
De asemenea, e indicat sa preparam piftia din carne de curcan si nu de porc si sa adunam grasimea in exces de pe suprafata gelatinei.
Prajiturile pot fi completate cu fructe de sezon precum portocale, mandarine, ananas si papaya, care ajuta la eficientizarea digestiei.
Bineinteles, daca vom respecta si marimea portiilor, ne va ajuta sa nu ne ingrasam excesiv in perioada sarbatorilor”, declara Cori Gramescu.
Instructorul de fitness de la Lady Fit ne-a mai recomandat recent si o varianta sanatoasa a postului, spunandu-ne sa nu apelam la preparate din soia.
„Este important sa ne ferim de junk food-ul de post: snitele de soia cu aroma de porc, burgerii vegetali si celebrii covrigi. Un meniu sanatos si echilibrat de post trebuie sa contina legume de sezon. In aceasta perioada a anului e bine sa apelam la radacinoase (morcovi, selina, sfecla rosie, ridichii) si sa acoperim necesarul de proteine, prin aportul de linte, naut, quinoa, germeni de broccoli, schinduf si lucerna, ciuperci, hrisca, mei, amaranth”, declara Cori Gramescu.
Bineinteles, meniul zilnic poate fi completat cu succes cu celelalte legume, insa cu mici mentiuni.
“Diversificarea meniului se poate face cu legumele de import sau dintre cele care se pastreaza peste iarna, cum ar fi prazul, ardeii, salatele, vinetele si maslinele verzi.
Fasolea si varza sunt dintotdeauna parte a meniurilor de post, dar, daca vrem sa nu ne ingrasam, trebuie sa limitam consumul de paine alba, cartofi si orez decorticat, mai ales in asociere cu ulei sau margarina”, adauga Cori Gramescu.