Bauturile energizante sunt preferatele multor persoane care merg in cluburi si discoteci. Tinerii le beau in cantitati mari pentru ca au multa cofeina, una dintre cele mai cunoscute substante energizante. Aceasta reuseste sa creasca pe termen scurt tonusul organismului. Problema este ca, pe langa cofeina, aceste bauturi contin foarte mult zahar. Astfel, persoanele care consuma multe energizante risca sa se ingrase.
Pe langa aceasta, abuzul de cofeina poate da nervozitate, insomnie, hipertensiune arteriala si tahicardie. Si mai grava este asocierea acestor bauturi cu alcoolul. Energizantele atenueaza efectele alcoolului ceea ce duce la un consum si mai mare de bautura. Concluzia: consumate ocazional, bauturile energizante nu fac rau. Insa pentru a fi energici tot timpul, recurgeti la alte metode: dormiti bine, mancati sanatos si faceti miscare. De asemenea, nu ignorati starile prelungite de epuizare si nu incercati sa le combateti prin energizante. Oboseala poate trada boli grave precum hipotiroidia sau anemia