Societatea Română de Pediatrie îşi exprimă însă îngrijorarea că sunt tot mai mulţi părinţi care refuză vaccinarea copiilor, iar duminică, 9 iunie, într-o nouă anchetă marca România, te iubesc!, corespondentul Ştirilor ProTv Anca Nastasi încearcă să afle care sunt temerile părinţilor în ceea ce priveşte vaccinarea şi ce răspunsuri au autorităţile referitor la acest subiect extrem de delicat.
„Sunt mulţi părinţi care se sperie fiindcă au citit prospectele, pline de reacţii adverse, dintre care multe sunt afecţiuni grave: ale sistemului nervos central, boli cronice, alergii, însă de fiecare dată autorităţile spun că cei care refuză vaccinul sunt oameni care se informează greşit”, spune Anca Nastasi. Tocmai pentru a încerca să lămurească această problemă, Anca va aduce în ediţia din 9 iunie a emisiunii România, te iubesc! medici care analizează situaţia din toate unghiurile, dar şi părinţi cărora, după un vaccin, li s-a schimbat viaţa, deoarece copilul lor a suferit şi nu ştiu cu exactitate dacă vaccinul e cauza, o substanţă conţinută de acesta sau un cumul de factori, la care s-a adăugat şi vaccinul.
Urmareste subiectul duminică, 9 iunie, de la 18:00, într-o nouă ediţie a emisiunii România, te iubesc!