Regimul este unul simplu, spune Adina, accesibil tuturor celor care au vointa. „In principiu regimul se bazeaza pe doua reguli- prima este ca incerc pe cât posibil sa mananc sanatos, adica fara prajeli, fara fast food, iar a doua regula este un program zilnic al meselor pe care-l respect cu sfintenie. Am trei mese pe zi, la 8 jumatate, un mic dejun sanatos si consistent, la ora 13.30-14.00 mananc de prânz, din nou consistent, si seara la 6 mananc fructe si legume. Este un regim foarte bun pentru ca nu ma abtin de la nici o grupa alimentara, insa am grija cum le combin, asa ca mananc si pâine, si zahar si unt, numai ca moderat, bineinteles”, spune Adina.
Actita are solutie si pentru momentele in care-si doreste sa manince o pizza sau o portie de cartofi prajiti. „In cazul in care mi se face o pofta de nestavilit pentru ceva mai nesanatos cum ar fi chiar si o prajitura de ciocolata, mananc, dar doar la una din cele doua mese de pana la ora 15:00! Asa mi-am potolit pofta, si am început sa nu ma mai gândesc mereu la toate lucrurile pe care nu am voie sa le mananc. A! Si mai beau multa, foarte multa apa!”
Regimul urmat de Adina Galupa a dat rezultate, in 2 luni actrita a reusit sa slabeasca 10 kilograme. „Urma sa joc rolul unei fete care-si pierde vremea pe Dorobanti si care, evident, arata foarte bine. Pentru a fi cat mai aproape de personajul meu, de Cici, am stiut, inainte sa incepem filmarile, ca trebuie sa slabesc. Am urmat regimul, am dat 10 kilograme jos si nu le-am pus la loc. Ma simt foarte bine pentru ca am mancat de toate, nu m-am abtinut de la nimic si nu am dezvoltat carente”, marturiseste actrita.
In plus Adina merge la sala si si-ar dori sa faca mai mult sport. „M-am reapucat de sport, când am timp, momentan nu fac atât de regulat cum mi-as dori, dar fac multa miscare in general. Mi-am propus insa ca in viitorul apropiat sa se schimbe situatia si sa am un program de sport bine pus la punct.” De luni pana joi, de la 20.30, Adina Galupa joaca rolul rasfatatei Cici in telenovela „Iubire si onoare”, difuzata ACASA.