Nu una urâtă și grea, nu ceva care mă apasă ca o piatră pe piept sau în gât sau cu totul. Sunt într-o perioadă pe care aș numi-o OK, așa că am doar un mic disconfort în corp. Ca o pietricică ce se mută după bunul plac între plexul solar și epiglotă și îmi îngreunează mie puțintel respirația. Sună cunoscut?
AȘADAR, SIMT ANXIETATE DIN TIMP CE SCRIU DESPRE ANXIETATE
Pentru că e un subiect sensibil. Pentru că mă tem că nu am nimic de spus legat de asta(?!). Pentru că mă tem să nu spun prea mult sau prea puțin, pentru că BLABLABLA. Mai ales BLABABLA ăla e relevant. Pentru că anxietatea în sine e ca o ceață pe creier, iar motivațile ei concrete sunt greu de depistat în momementul în care o resimți. Când incepi chiar să identifici ce o cauzează, de cele mai multe ori înseamnă că începi să o și depășești.
Citește mai departe pe parfumdefemeie.ro
